Proiectul de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM), "DNA-ul Pădurilor", inițiat de parlamentarii USR, a primit, marți, raport favorabil la Comisia pentru mediu, anunță senatorul USR Mihai Goțiu, potrivit Agerpres.
Proiectul de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM), "DNA-ul Pădurilor", inițiat de parlamentarii USR, a primit, marți, raport favorabil la Comisia pentru mediu, anunță senatorul USR Mihai Goțiu, potrivit Agerpres.
"Cu puțin timp în urmă, s-a încheiat Comisia de Mediu din Senat. După două ore și jumătate de dezbateri, legea de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM sau "DNA-ul Pădurilor", cum mai e cunoscută), pe care am inițiat-o împreună cu colegii din USR, a primit raport favorabil, cu 6 voturi 'pentru' și un vot 'împotrivă'", scrie Goțiu pe pagina de Facebook.
Potrivit senatorului USR, proiectul va fi discutat miercuri și în Comisia juridică, care este coraportoare în acest caz, după care va urma votul în plenul Senatului.
"Săptămâna trecută, avizele din comisiile de specialitate au fost împărțite, trei avize favorabile (la Agricultură, Apărare și Muncă) și trei negative (Ape și Păduri, Buget și Administrație). La votul din plen va fi supus, însă, raportul comun al Comisiilor pentru Mediu, respectiv Juridică (...). Încă nu am trecut și ultimele hopuri, dar mafiile Pădurilor, Apelor și Deșeurilor din România au de ce sa se teamă! Mâine, structura specializată pentru combaterea infracțiunilor de mediu poate deveni realitate! Pe 13 mai, legea a fost adoptată de Camera Deputaților, iar Camera decizională e Senatul", precizează Goțiu.
"Amploarea fenomenului infracțional de mediu și specificitatea lui impune soluția unei specializări a persoanelor cu atribuții de cercetare penală în domeniu și alocarea de resurse pentru constituirea unei instituții cu atribuții clare și specifice pentru combaterea criminalității de mediu (...). Propunem înființarea unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, o structură creată pe modelul DNA și DIICOT, care să preia competența de soluționare a tuturor infracțiunilor de mediu prevăzute în Codul Penal și în legislația specială din domeniu", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Potrivit inițiatorului, în cinci ani, pe rolul instanțelor au ajuns doar 3.014 dosare care priveau infracțiuni la regimul silvic, iar numărul de persoane juridice condamnate în cadrul acestor dosare este de o persoană (condamnată în 2019), "ceea ce indică faptul că probabil au fost cercetate doar dosare care vizau furturile mici de lemne. Asta în condițiile în care statisticile indică 20 de milioane de metri cubi de lemn dispărut fără acte din păduri și valori ale prejudiciului de sute de milioane de euro anual".
Sursa: Realitatea Din USR