Actualitate· 2 min citire

Senatorul USR PLUS Marius Bodea: ”O victorie importantă împotriva mafiilor imobiliare”

Senatorul USR PLUS Marius Bodea: ”O victorie importantă împotriva mafiilor imobiliare”

Senatorul USR PLUS Marius Bodea: ”O victorie importantă împotriva mafiilor imobiliare”

Scris de Daniel Onescu Publicat: 3 mar. 2021, 08:41

Senatorul USR PLUS Marius Bodea susține că suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale pentru sectoarele din București este o "victorie importantă împotriva mafiilor imobiliare", el adăugând că speră ca semnalul dat de Capitală să aibă ecou și în alte orașe ale țării.

"Suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale pentru sectoarele Bucureștiului este o victorie importantă împotriva mafiilor imobiliare care au mutilat orașele României în ultimii 30 de ani sub pretextul că le dezvoltă. Semnalul dat de Capitală sper să aibă ecou în toată țara”, afirmă senatorul USR PLUS Marius Bodea, într-un comunicat de presă.

Totodată, Bodea precizează că știe ce consecințe există atunci când autoritățile locale sunt complice "cu cei care urăsc spațiul verde” și amintește despre lupta sa de la Iași pentru "un urbanism corect, într-un oraș care în mai multe clasamente apare drept cel mai poluat oraș din România".

"Schimbarea și lupta nu sunt ușoare. Interesele sunt uriașe, căci e vorba de milioane și chiar miliarde de euro, potrivit cifrelor avansate chiar de către asociațiile din domeniul imobiliar. Dar nu există altă cale. De aerul poluat nu se poate păzi nimeni, indiferent de avere, poziția socială sau politică”, spune senatorul USR PLUS.

Bodea consideră că "perioada sălbatică de acumulare de bogății cu orice preț, încălcând legile statului și călcând pe viața noastră, a ajuns la final”.

"Nimeni nu se opune dezvoltării, toți suntem de acord că în România este mult de construit. Dar dezvoltarea și construcția trebuie să se realizeze sustenabil, respectând mediul și pentru a îmbunătăți calitatea vieții tuturor, nu doar a unor șmecheri cu conexiuni la președinți de consilii județene sau la primari care nu se mai satură să acumuleze case peste case”, adaugă Marius Bodea.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că planurile urbanistice zonale de sector au fost suspendate pentru o perioadă de 12 luni. El a precizat că este fals că prin această suspendare nu se va mai construi deloc în Capitală și că se opresc construcțiile în derulare și se sistează cele deja aprobate.

Sursa: Realitatea Din USR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate