Actualitate· 2 min citire

USR PLUS îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea referitoare la terenul Romexpo

USR PLUS îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea referitoare la terenul Romexpo

USR PLUS îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea referitoare la terenul Romexpo

Scris de Daniel Onescu Publicat: 3 mar. 2021, 15:45

USR PLUS îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea prin care o suprafață de teren de 46 de hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerț și Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.

USR PLUS îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea prin care o suprafață de teren de 46 de hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerț și Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.

"Ca urmare a deciziei de astăzi a Curții Constituționale, USR PLUS solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea care permite acordarea în mod gratuit a unui teren de sute de milioane de euro din centrul Bucureștiului. Legea trebuie să fie retrimisă Parlamentului spre reexaminare și tunul imobiliar de la Romexpo trebuie să fie oprit", se arată într-un comunicat al Alianței transmis, miercuri, AGERPRES.

Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea USR și UDMR asupra acestei legi, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.

"Așteptam această decizie a Curții Constituționale, a tot fost amânată pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2020, apoi în ianuarie și februarie 2021. Argumentele noastre cuprinse în sesizare au fost foarte solide, dar magistrații CCR au decis altfel, așa că nu mai rămâne acum decât să îi solicităm președintelui să retrimită legea în Parlament, pentru ca actuala majoritate să poată opri acest demers. Trebuie să reașezăm întreaga discuție și transparența este cea mai bună cale pentru statul român de valorificare a terenului. Să nu uităm că vorbim de o sumă, poate, de 300 - 400 de milioane de euro, cam cât s-a investit anual în drumurile naționale și autostrăzile din România", afirmă Cristina Prună, vicepreședintele Camerei Deputaților, citată în comunicat.

Comunicatul precizează că USR PLUS susține dezvoltarea și investițiile, dar nu în defavoarea cetățenilor. "Dacă se dorește valorificarea terenului și dezvoltarea acolo a unor proiecte imobiliare, trebuie organizată o procedură transparentă de licitație", se mai arată în comunicat.


Sursa: Realitatea Din USR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate