Copreședintele USR PLUS București Vlad Voiculescu a criticat joi modul în care este gestionat sistemul de sănătate, reproșând lipsa unor medicamente esențiale, întârzieri mari în realizarea spitalelor regionale și faptul că, în ultimii patru ani, la conducerea spitalelor s-ar fi făcut doar numiri politice, potrivit Agerpres.
Copreședintele USR PLUS București Vlad Voiculescu a criticat joi modul în care este gestionat sistemul de sănătate, reproșând lipsa unor medicamente esențiale, întârzieri mari în realizarea spitalelor regionale și faptul că, în ultimii patru ani, la conducerea spitalelor s-ar fi făcut doar numiri politice, potrivit Agerpres.
"Degeaba facem noi reguli, orice reguli s-ar face în Parlament și în Guvern. Dacă nu ai o reformă profundă la nivelul fiecărei instituții, totul este în zadar, pentru că, dacă managerul de spital este pus de partid, nu este un om profesionist, nu vrea să respecte regulile, să le aplice și să facă o reformă o reală și să încurajeze competența și meritocrația înăuntrul spitalului, nimic nu va schimba lucrurile cu adevărat. USR PLUS este singurul care a propus o reformă solidă, o reformă fundamentată în depolitizarea managementului de spital în 2016. Majoritatea partidelor au fost împotrivă, iar de aplicat nu a aplicat cu adevărat nimeni. În ultimii patru ani s-au făcut doar numiri politice, fără excepție, până săptămâna trecută. S-au făcut doar numiri politice. Este o rușine", a afirmat Voiculescu, la mitingul digital organizat de USR PLUS, la finalul campaniei electorale pentru alegerile de duminică.
Potrivit acestuia, nerealizarea spitalelor regionale, despre care se "vorbește de cel puțin de 12 ani", reprezintă o altă "rană" a românilor.
"Peste 20 de milioane de euro 'investiți' în studii de fezabilitate. Și apoi, 12 ani, nimic. Singurul progres care s-a făcut pentru spitalele regionale a fost semnarea unui acord cu Banca Europeană de Investiții și Comisia Europeană în 2016 de către Guvernul Cioloș. (...) S-au făcut studiile de fezabilitate de către cei cu care contractasem noi și nimic altceva. Și, când spun nimic, înseamnă nimicul de trei ani PSD și nimicul din ultimul an. Nimicul din ultimul an înseamnă că în ianuarie s-a scos la licitație proiectarea spitalelor, în ianuarie pentru Iași, în martie pentru Cluj, în aprilie pentru Craiova și de atunci nu s-a întâmplat nimic. Doar amânări. Pentru că se așteaptă alegerile", a susținut liderul USR PLUS.
Vlad Voiculescu a menționat că, în urmă cu 12 ani, a început să cumpere de la Viena medicamente necesare bolnavilor de cancer, deoarece acestea nu se găseau în România.
"În vremea aceea era un ministru liberal, membru PNL de vază, care spunea, nimic altceva, decât că există niște interese ascunse, că, de fapt, medicamentele nu lipsesc. Medicamente precum Vincristine, Vinblastine, Dacarbazine, medicamente ieftine, medicamente esențiale, cum le numește Organizația Mondială a Sănătății, lipseau și ministrul de la vremea respectivă ne spunea că nu e adevărat, că nu lipsesc. Ani de zile mai târziu, cineva ne spunea că avem tot ce ne trebuie. Și asta, de fapt, ne-au tot spus partidele vechi, toate care au fost la guvernare", a precizat el.
Copreședintele USR PLUS București a reproșat PSD că în 2017 "a scos" din legislație lista medicamentelor esențiale, un mecanism adoptat în timpul guvernării Cioloș, care prevedea ca tratamentele ieftine necesare populației să nu mai lipsească.
Voiculescu a atras atenția și asupra lipsei de măști cu care s-au confruntat spitalele, la începutul pandemiei de COVID-19. "Amintiți-vă, în primăvara acestui an, cum ne-am zbătut cu toții, cum sute de mii de români au donat ca să facă ceea ce nu făcuse Guvernul, deși din ianuarie Organizația Mondială a Sănătății spusese foarte clar că vine pandemia. Amintiți-vă că lunile astea oameni caută medicamente precum Euthyrox, medicamente pentru diabet, pentru boli de tiroidă, pentru afecțiuni cardiologice", a transmis el.
Sursa: Realitatea Din USR