Politica Externa· 2 min citire

Mesajul lui Nicușor Dan pentru 11 septembrie: solidaritate cu SUA și parteneriat strategic

Nicușor Dan

Nicușor Dan

Publicat11 sept. 2026, 12:12
Actualizat11 sept. 2026, 12:16

Nicușor Dan a transmis un mesaj de solidaritate cu SUA la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie, subliniind parteneriatul strategic dintre cele două țări.

Președintele Nicușor Dan a transmis vineri că România va rămâne alături de Statele Unite în calitate de partener de încredere și de nădejde, așa cum a demonstrat cu fiecare ocazie de-a lungul anilor.

'Astăzi se împlinesc 25 de ani de la tragedia inimaginabilă de la 11 septembrie 2001 și, în numele tuturor românilor, doresc să îmi exprim solidaritatea noastră neclintită și cele mai profunde gânduri de compasiune față de președintele Donald Trump și față de întregul popor american, în special față de familiile care și-au pierdut ființele dragi. Este un moment în care România și toate națiunile lumii își amintesc și onorează, alături de Statele Unite, eroismul unei țări și al cetățenilor săi', a scris șeful statului român pe pagina sa de X.

El subliniază că, 'dincolo de oroarea și pierderile provocate, atacurile de la 11 septembrie au dezvăluit lumii spiritul curajos, puternic și vizionar al Americii, au arătat cum o comunitate de națiuni se unește pentru a apăra un mod de viață și idealurile civilizației'.

'Atunci când America și-a chemat aliații și partenerii în lupta împotriva terorismului, România a răspuns prompt și fără ezitare. Vom continua să rămânem uniți în apărarea libertății noastre și a valorilor pe care le împărtășim, pentru o lume eliberată de amenințarea terorismului și extremismului. România va rămâne alături de Statele Unite în calitate de partener de încredere și de nădejde, așa cum am demonstrat cu fiecare ocazie de-a lungul anilor, inclusiv prin sprijinul pe care l-am oferit recent', a transmis președintele.

Parteneriat solid

Nicușor Dan a menționat că Parteneriatul bilateral 'va atinge o nouă etapă pe 13 septembrie, când vom marca 15 ani de la semnarea Declarației comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI dintre Statele Unite ale Americii și România'.

'Acest document fundamental a aprofundat legătura noastră solidă și dinamică și a stabilit cadrul pentru cooperarea noastră strategică', a punctat președintele Nicușor Dan.

Atacurile teroriste de la New York și Washington din 11 septembrie 2001 au fost considerate cele mai grave atacuri asupra teritoriului american din istoria SUA.

În total, la 11 septembrie 2001 și-au pierdut viața 2.977 de persoane în New York, Washington, Pennsylvania.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Externa