ANAF CONFIRMĂ OFICIAL CĂ IOHANNIS TREBUIE SĂ DEA ÎNAPOI TOȚI BANII DE CHIRIE

ANAF CONFIRMĂ OFICIAL CĂ IOHANNIS TREBUIE SĂ DEA ÎNAPOI TOȚI BANII DE CHIRIE
ANAF a confirmat că a notificat oficial familia Iohannis pentru a plăti voluntar sumele pe care le-a încasat prin valorificarea unui imobil din Sibiu, timp de peste 15 ani
Agenția Naționale de Administrare Fiscală a confirmat că a notificat oficial familia Iohannis pentru a plăti voluntar sumele pe care le-a încasat prin valorificarea unui imobil din Sibiu, timp de peste 15 ani.
Director general al Direcției Regionale a Finanțelor Publice Brașov, Mihai-Adrian Hârlab, a confirmat oficial, ca răspuns la solicitarea reporterul Mediafax, că instituția a făcut toate demersurile legale pentru trecerea în proprietatea statului și recuperarea banilor obținuți de foștii proprietari din închirierea imobilului din centrul Sibiului, str. N. Bălcescu nr. 29.
Măsurile au putut fi inițiate după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins, pe 24 septembrie anului trecut, recursul declarat de Rodica Baștea, o prietenă a familiei Iohannis, în dosarul ce vizează un imobil din Sibiu moștenit împreună cu soția șefului statului, astfel că, după finalizarea acestui litigiu, statul român urma să se poată întoarce împotriva familiei prezidențiale pentru a trece pe numele lui și pentru a recupera banii obținuți din închirierea acestui imobil, ca scop comercial, spațiu care i-a aparținut familiei Iohannis până în 2016.
Același oficial confirma, în noiembrie 2024, că în cazul imobilului situat administrativ în Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 29, jud. Sibiu, în urma pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 1943/24.09.2024 în Dosarul cu nr. 939/85/2016, prin care s-a dispus respingerea recursului declarat de reclamanta Baștea Rodica, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat instanței supreme comunicarea hotărârii judecătorești în urma motivării hotărârii”.
„După obținerea hotărârii judecătorești amintite, AJFP Sibiu va continua demersurile legale în vederea întabulării dreptului de propritate al Statului Român pentru imobilui situat în Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 29, jud. Sibiu”, sublinia în noiembrie Mihai-Adrian Hârlab.
Citește și:
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 13:42 - Nicușor Dan, contrazis de AEP în scandalul finanțării electorale: „Au fost găsite nereguli de natură penală în urma cărora a fost sesizat Parchetul General”-VIDEO
- 12:58 - AEP: 1.130 de concedii medicale, în perioada 2023 - 2026
- 09:01 - Titus Corlățean și-a depus candidatura pentru funcția de secretar general adjunct al Consiliului Europei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News











