Președintele AEP, Toni Greblă, a ținut, marți, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat datele centralizate pentru alegerile care se apropie cu pași repezi.
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a ținut, marți, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat datele centralizate pentru alegerile care se apropie cu pași repezi.
Conform oficialului, la scrutinul din 9 iunie s-au înscris 207.389 de candidați pentru alegerile locale și 494 pentru cele europarlamentare, menționând că cel mai tânăr candidat are 23 de ani, iar cel mai în vârstă 100 de ani.
Toni Greblă a precizat, într-o conferință de presă, că până în prezent sunt înscriși în Registrul electoral 18.025.324 de alegători, iar numărul secțiilor de votare este de 18.955 în țară și 915 în străinătate.
Potrivit șefului AEP, la acest scrutin vor fi aleși 3.186 de primari ai localităților și primarul general al Capitalei, 3.186 de consilii locale și județene, precum și 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European.
"S-au înscris un număr total de 207.389 de candidați pentru alegerile locale. Din aceștia, 11.500 de persoane candidează pentru consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, iar pentru funcțiile de primari candidează 11.386 de candidați", a spus Toni Greblă.
Dintre cei 11.386 de candidați înscriși pentru posturile de primari, 9.776 candidează în mediul rural, iar 1.610 în mediul urban.
În rural, pentru funcțiile de edil candidează 10,56% femei, iar în urban - 12,36%.
Cel mai tânăr candidat pentru alegerile care vor avea loc pe data de 9 iunie are puțin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă, "seniorul candidaților", are 100 de ani.
Halucinant: Chirurg din Sibiu, acuzat că vine beat la muncă și face operații în stare de ebrietate
"Avem, de asemenea, doi candidați la alegerile locale de 95 de ani, doi candidați de 94 de ani", a precizat șeful AEP.
Pentru alegerile europarlamentare s-au înscris 494 de candidați, dintre care 167 femei, ceea ce reprezintă 33,81% din total, "cu un procentaj un pic mai bun decât cel de la alegerile locale", după cum a arătat Toni Greblă.
Candidații vor fi votați de cetățenii români în vârstă de peste 18 ani împliniți chiar și în ziua alegerilor și care au domiciliul fie în țară, fie în străinătate și nu și-au pierdut dreptul de a alege.
"Avem înscriși în Registrul electoral permanent 18.025.324 de alegători, din care 942.730 sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate", a anunțat Greblă.
În dimineața zilei de 9 iunie se vor deschide 18.968 de secții de votare în țară și un "număr record" în străinătate - 915 secții -, față de aproximativ 450 câte au fost organizate la scrutinul europarlamentar din 2019.
În privința secțiilor de votare, Toni Greblă a menționat că cele mai multe vor fi în București - 1.289, după care în Iași, Cluj, Bihor și Bacău cu un număr cuprins între 783 și 640 de secții. Județele cu cele mai puține secții de vot sunt Tulcea, Covasna și Harghita, cu aproximativ 200 de secții de votare.
Din cele 915 secții de votare organizate în străinătate, cele mai multe vor fi deschise în țările în care și prezența cetățenilor români este mai mare. Astfel, în Italia vor fi deschise 150 de secții de votare, în Marea Britanie - 147, în Germania - 104, Franța - 66, în Republica Moldova - 52, iar în Statele Unite ale Americii - 48.
Sursa: Newsinn