Bugetul Capitalei, supus la vot pentru a patra oară

Bugetul Capitalei, supus la vot pentru a patra oară

Bugetul Capitalei, supus la vot pentru a patra oară

Realitatea din USR
Scris de Realitatea din USR Publicat: 22 mar. 2024, 08:42

PSD și PNL anunță că de această dată vor vota proiectul

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință vineri, de la ora 10.00, pentru a dezbate bugetul Municipiului București pe anul 2024.

Ședința extraordinară a fost convocată de către grupurile consilierilor generali PNL și PSD. Proiectul de buget a fost respins în trei ședințe anterioare, însă, conform declarațiilor făcute de către liderii PSD și PNL, acesta ar urma să fie aprobat.

Astfel, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu (PNL) a precizat că bugetul Primăriei Municipiului București va fi votat vineri.

"În acea ședință de vineri, care are un singur punct pe ordinea de zi, votarea bugetului municipiului București, vom veni cu un amendament comun. La momentul adoptării amendamentului vom adopta și bugetul ", a declarat Bujduveanu, miercuri.

De asemenea, președinta PSD București, Gabriela Firea, a precizat că în CGMB s-a constituit o nouă majoritate care va vota bugetul în ședința de vineri.

"Am găsit împreună soluțiile și vom colabora pentru a reda orașul bucureștenilor. Pentru ca marile proiecte ale orașului să prindă contur este nevoie și de o bună colaborare cu Guvernul și Parlamentul. Primul pas pentru această nouă alianță și la nivel de București este votarea bugetului Capitalei, în ședința de mâine a CGMB, cu amendamentele consilierilor municipali ai PSD și PNL, care au și convocat ședința, fiind constituiți într-o nouă majoritate", a scris Firea, pe Facebook.

La rândul său, primarul Capitalei, Nicușor Dan, declara miercuri că bugetul Municipiului București urmează să fie adoptat pe 22 martie și că în felul acesta vor putea fi achitate facturile întârziate pentru spitale, administrarea străzilor sau furnizori. El a mai precizat că nu vor fi diminuați banii alocați pentru investiții prin amendamentul susținut de PSD și PNL. În acest sens, a precizat că Municipalitatea urmează să mai primească 700 de milioane de lei din fonduri europene, bani care nu figurează în prezent în proiectul de buget.

"Am avut o discuție azi dimineață cu liderii consilierilor PNL și PSD, ca să ne armonizăm pe această ședință din 22 martie. Ei mi-au spus ce au de gând să facă și care e modificarea la buget pe care vor să o propună. Sunt în contact cu Direcția Economică din Primărie, ca lucrurile să se întâmple, iar pe 22 martie, după cum au spus ei, o să avem un buget, în sfârșit", a precizat edilul, pentru o televiziune de știri.

Nicușor Dan a reiterat că, în calitate de primar general, a propus un proiect de buget pentru anul 2024 care este "foarte asemănător" cu cele din anii 2021, 2022 și 2023. El a remarcat că proiectele anterioare au fost adoptate, în timp ce bugetul din 2024 "a stat mai bine de o lună de zile". Primarul a opinat că, în mod "foarte probabil", acest lucru are o legătură cu campania electorală.

"În proiectul de amendament despre care am discutat, nu se ating zone vitale din funcționarea Primăriei. (...) Pe de altă parte, în aceste zile, din 8 martie până în prezent, timp de aproape două săptămâni, am avut dificultăți, pentru că 95% din sursa noastră de finanțare sunt acești bani, din impozite care vin de la stat. Există o lege care spune că nu putem să îi luăm până nu avem buget și tranșa pe care noi trebuia să o primim pe 8 martie, de 350 de milioane de lei, nu am primit-o. Și atunci, au fost telefoane la bănci, care așteptau să le plătim rate; artificii, ca să putem să plătim salarii; amânări de facturi pentru oameni care fac lucrări pentru noi... deci a fost complicat. Aceste două săptămâni au fost complicate", a spus Nicușor Dan.


Sursa: Realitatea de Bucuresti

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala