Candidatul USR pentru funcția de primar general al Capitalei, Cătălin Drulă, afirmă că reprezentantul PSD în campania pentru alegerile parțiale pentru Primăria Capitalei, Daniel Băluță, este ”un PSD-ist sadea”, dar sigla PSD este minusculă pe afișele electorale ale acestuia.
Candidatul USR pentru funcția de primar general al Capitalei, Cătălin Drulă, afirmă că reprezentantul PSD în campania pentru alegerile parțiale pentru Primăria Capitalei, Daniel Băluță, este ”un PSD-ist sadea”, dar sigla PSD este minusculă pe afișele electorale ale acestuia.
Drulă remarcă, pe de altă parte, că ”rețelele din spatele” lui Daniel Băluță ”se pare că au resurse”, motiv pentru care acesta se bucură de multă publicitate.
”Cred că avem și noi câteva afișaje publicitare, dar domnul Băluță e campion. Rețelele din spatele dumnealui se pare că au resurse, înțeleg că a fost întrebat astăzi despre bugetul de campanie și, recunosc, e un politician abil, a dat 70 de răspunsuri, dar nu unul real. Se vede că sunt mulți bani în spate, acolo, dar ce nu e mult pe panoul dumnealui, dacă căutați, trebuie chiar o lupă, sau mai nou este chiar un sport, a făcut mai multă lume cu zoom-ul de la telefon, este să căutați sigla PSD. Ea există, dar e ca într-un joc din acela, trebuie găsită cu atenție”, a afirmat Cătălin Drulă, marți seară, la Euronews România.
El a amintit că Daniel Băluță, contracandidatul său, este ”PSD-ist sadea”, fiind președinte al PSD București, iar ”tipul de administrație pe care l-a făcut la Sectorul 4 este unul PSD-ist”.
În acest context, reprezentantul USR a amintit că presa a indicat ”legături tenebroase” între administrația din sector și clanuri interlope.
Drulă l-a atacat pe Daniel Băluță pentru faptul că și-a asumat renovarea pasajului de la Unirii, unde un turist străin a murit, în urma unei greșeli de proiectare a pasajului, dar și pentru faptul că a realizat o ”fântână cântătoare” care a costat 30 de milioane de lei.
Cătălin Drulă constată că ”apropierea” dintre PSD și AUR nu este una conjuncturală, legată de alegerile pentru funcția de primar general al municipiului București, ci este una ”și de valori”. El amintește că Sorin Grindeanu, liderul PSD, a fost premier pe vremea lui Dragnea.
”Cumva pro-europenismul de la PSD de multe ori a fost doar de fațadă și nu e nevoie să ne uităm mai departe decât de epoca domnului Dragnea, domnul Grindeanu i-a fost premier domnului Dragnea.
Văd că și în Parlament PSD și AUR încep să facă lucruri într-o majoritate, împreună, și e îngrijorătoare, într-adevăr, această apropiere”, a spus Cătălin Drulă, la Euronews România.
În acest context, reprezentantul USR a fost întrebat dacă apropierea dintre PSD și AUR este una conjuncturală, legată de scrutinul pentru Primăria București.
”Din păcate, după părerea mea (apropierea – n.r.) e una care ține și de valori, adică cumva pro-europenismul de la PSD de multe ori a fost doar de fațadă și nu e nevoie să ne uităm mai departe decât de epoca domnului Dragnea, domnul Grindeanu i-a fost premier domnului Dragnea, înainte să îi despartă diverse lucruri, ei s-au înțeles foarte bine, l-a dus de mânuță pe domnul Grindeanu la Palatul Victoria, domnul Dragnea, și era cu discursul pe care acum îl vedem la AUR. E o zonă de instinct, anti-valorile libertății, unde aceste mișcări se reunesc”, a susținut Cătălin Drulă.
Sursa: Realitatea Din USR