Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afirmă că "din lupta cu bâlciul și senzaționalul unui așa zis conflict politic intern nimeni nu are de câștigat". "Ce se întâmplă acum cu USR poate lăsa răni adânci și mult dezgust celor care încă mai cred în noi. Criza USR trebuie să sfârșească curând", subliniază ea. Pe fondul discuției despre programul propus de Cioloș, Armand afirmă că pentru ea există un singur program politic asumat.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, afirmă că "din lupta cu bâlciul și senzaționalul unui așa zis conflict politic intern nimeni nu are de câștigat". "Ce se întâmplă acum cu USR poate lăsa răni adânci și mult dezgust celor care încă mai cred în noi. Criza USR trebuie să sfârșească curând", subliniază ea. Pe fondul discuției despre programul propus de Cioloș, Armand afirmă că pentru ea există un singur program politic asumat.
"USR trebuie să livreze performanță administrativă, să demonstreze în primul rând la nivel local că poate transforma o primărie erodată de corupție într-una performantă. Peste tot în teritoriu. De la sat până la oraș. Acesta este singurul program politic cunoscut de mine și asumat de mine", a scris, duminică seară, pe Facebook, Clotilde Armand.
Ea a subliniat că nimeni nu are de câștigat din conflicte interne.
"Din lupta cu bâlciul și senzaționalul unui așa zis conflict politic intern nimeni nu are de câștigat. Dimpotrivă. Avem o responsabilitate imensă pe umerii noștri, nu mai avem timp de conflicte. «Ce se întâmplă după acest episod se sfârșește? Cetățenii unde sunt în tot acest episod?» Acestea sunt adevăratele întrebări. Pentru că altfel suntem doar într-o falsă luptă unde nu există nici un câștigător. Există doar învinși. Ce se întâmplă acum cu USR poate lăsa răni adânci și mult dezgust celor care încă mai cred în noi. Criza USR trebuie să sfârșească curând. Hai! #LaTreabă! Că avem multe de făcut", a afirmat Armand.
Scandalul în USR a început joi, după ce liderul USR și-a prezentat programul de președinte pentru următorii 2 ani. Docmentul cuprinde măsuri pe care parte dintre liderii formațiunii le consideră de neacceptat.
LideruL USR Dacian Cioloș a afirmat de mai multe ori, în ședința de joi, în care și-a prezentat programul politic, că, în cazul în care programul nu e aprobat, își depune mandatul, invocând inclusiv cuvântul ”demisie”, potrivit unor înregistrări obținute de News.ro. Cioloș a declarat vineri că nu pleacă din partid, calificând drept ”complet false” informațiile pe această temă, precum și pe cele potrivit cărora ar fi făcut referire la posibilitatea unei separări a grupurilor parlamentare USR, invocând revenirea la PLUS.
Biroul Național al USR a votat, duminică, în unanimitate pentru desecretizarea ședinței, potrivit unor surse politice participante la ședință. Anterior, pe unul dintre grupurile interne, președintele USR, Dacian Cioloș, le-a transmis colegilor că a afirmat în ședința de joi ceea ce va spune și luni: dacă măsurile propuse de el nu vor fi votate, va renunța la funcția de președinte. ”Voi continua ca membru”, a transmis Cioloș.
Vineri, după apariția primelor informaii referitoare la ședință, la programul politic avansat de Cioloș, precum și la faptul că ar fi amenințat cu demisia, Dacian Cioloș a declarat pentru News.ro: “Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua și se poate dezvolta, nu plec. Și mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conținutul lor, decat să răspândească știri complet false”.
Sursa: Realitatea Din USR