Liderul USR Iași, deputatul Cosette Chichirău, susține că Alianța USR-PLUS își propune să recupereze electoratul care s-a dus către președintele Klaus Iohannis după europarlamentare, dar și să ia din electoratul PNL, ”dezamăgit de PSD-izarea partidului”, informează news.ro.
Liderul USR Iași, deputatul Cosette Chichirău, susține că Alianța USR-PLUS își propune să recupereze electoratul care s-a dus către președintele Klaus Iohannis după europarlamentare, dar și să ia din electoratul PNL, ”dezamăgit de PSD-izarea partidului”, informează news.ro.
Cosette Chichirău a spus, vineri, într-o conferință de presă, că între PNL și PSD nu mai există diferențe în privința comportamentului față de cetățeni, ea adăugând că “avem un clan al baronilor PSD-PNL care se extinde și ne sfidează“.
“Nu mai putem face vreo diferență între PNL și PSD. Oricum ideologic nu știam dacă mai sunt diferențe, dar acum vedem că nu există diferențe în privința comportamentului față de cetățeni. Am văzut cazul Narcizei Nedelcu (fosta șefă a Oficiului de Cadastru Iași - n.r.). La câteva zile după ce s-a votat proiectul Fără Penali în Funcții Publice în Camera Deputaților, am văzut-o condamnată penal definitiv și pusă din nou șefă la Cadastru. În cele din urmă, Narciza Nedelcu a renunțat, dar PSD și PNL ar fi trebuit să ia decizia corectă ca o astfel de persoană să nu mai ajungă vreodată în funcție. Avem un clan al baronilor PSD-PNL care se extinde și ne sfidează. Este corupție pe față, nu mai sunt contracte ascunse“, a afirmat liderul USR Iași, Cosette Chichirău, citată de news.ro.
Ea a precizat că ținta USR-PLUS în prima fază este recuperarea electoratului care a votat cu Klaus Iohannis la prezidențiale.
“USR-PLUS își va recupera electoratul de la europarlamentare care s-a dus către președintele Klaus Iohannis, apoi vom recupera din electoratul PNL dezamăgit de PSD-izarea partidului“, a mai spus Chichirău, conform news.ro.
La rândul său, deputatul Marius Bodea, candidatul USR-PLUS la șefia Consiliului Județean Iași, a spus, în aceeași conferință de presă, că baza electorală a PNL este undeva la 20 la sută, iar creșterea de anul trecut a liberalilor s-a datorat lui Rareș Bogdan la europarlamentare și președintelui Klaus Iohannis la prezidențiale.
Totodată, Bodea a susținut că la Iași asistăm la o “PNDL-izare“ și că lupta se anunță “chiar mai crâncenă“ decât în vremea cât PSD era condus de Liviu Dragnea.
“Prin deschiderea largă a ușilor PNL pentru primarul Mihai Chirica, prin aducerea pe bandă rulantă a primarilor PSD la PNL, prin menținerea valului de fini, veri, cumetri, șoferi în detrimentul unor oameni competenți, ne aducem aminte de metehnele PSD-iste pe care le-am blamat atâția ani. Nu pentru asta au stat românii în stradă luni în șir, pe frig, viscol sau caniculă, să se trezească azi că sunt conduși de un PSD reîncarnat. Nu cred că membrii liberali au muncit atâția ani ca să voteze PSD-iști pe listă. În PNL nu au intrat doar primari PSD, ci și membri PSD din siajul lui Mihai Chirica“, a afirmat Marius Bodea.
Deputatul Bodea a adăugat că în urmă cu un an Dragnea era urcat în dubă pentru a fi dus la Penitenciarul Rahova, dar că obiceiurile de tip PSD nu au dispărut, acestea fiind preluate de PNL.
“Eram la PNL atunci și ne bucuram că România intră pe un drum bun și se desprinde de trecutul PSD-ist și de aceste acțiuni mafiote ale administrației. Însă lupta României dusă atâția ani cu obiceiurile PSD nu este nici pe departe terminată“, a mai spus deputatul Marius Bodea.