Cosette Chichirău, liderul USR Iași: ”Suntem gata să discutăm cele mai bune soluții pentru Iași”

Cosette Chichirău, liderul USR Iași: ”Suntem gata să discutăm cele mai bune soluţii pentru Iaşi”

Cosette Chichirău, liderul USR Iași: ”Suntem gata să discutăm cele mai bune soluţii pentru Iaşi”

Scris de Daniel Onescu Publicat: 13 mar. 2021, 10:26

Primarul Mihai Chirica a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că lansează o nouă invitație celor din USR PLUS de a administra împreună municipiul Iași, colaborarea fiind considerat de edil ca fiind un "mariaj de conveniență".

Primarul Mihai Chirica a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că lansează o nouă invitație celor din USR PLUS de a administra împreună municipiul Iași, colaborarea fiind considerat de edil ca fiind un "mariaj de conveniență".

Conducerile reunite USR PLUS din Iași au anunțat că acceptă invitația la negocieri transmisă de liberali "în condițiile în care negocierea se desfășoară în interesul tuturor locuitorilor din județul Iași".

Cei din Alianța USR PLUS Iași susțin că municipiul și județul au nevoie de proiecte durabile, fundamentate pe programe de guvernanță locale care să îmbunătățească semnificativ viața zilnică a cetățenilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de USR PLUS Iași, a fost decisă negocierea cu PNL Iași în două etape care vor fi strict separate. Prima dintre etape se referă la bugetul municipiului și județului și proiectele propuse pentru ieșeni de cele două partide. A doua etapă se referă la funcții și persoane.

"Discuția despre proiectele Iașiului este necondiționată din partea noastră. În orice moment, suntem gata să discutăm cele mai bune soluții pentru Iași. Nu se amestecă cu discuția politică despre viceprimari sau alte funcții politice. Chestiunea viceprimarilor presupune, pentru noi, o asumare publică a finalizării unor proiecte până în 2024. Atenție, finalizare! Nu începuturi și promisiuni. Domnul Juravle, nominalizarea PNL, trebuie să vină în fața ieșenilor cu o propunere clară despre ce vrea să finalizeze în următorii 3 ani. Ar trebui, de asemenea, să explice ce proiecte a început și finalizat în ultimii 4 ani, de când lucrează în Primăria Iași", a declarat, prin intermediul comunicatului de presă, Cosette Chichirău, liderul USR Iași.

Conform sursei citate, consilierii locali și județeni ai USR PLUS au prezentat în mai multe rânduri proiecte și programe de dezvoltare pentru ieșeni, care, susțin aceștia, vor oferi garanția unui trai mai bun odată ce vor fi implementate.

"Negocierile trebuie să aibă loc la nivel județean, pentru că proiectele noastre se adresează tuturor ieșenilor, nu doar celor din reședința de județ. Este necesară o colaborare constructivă astfel încât și locuitorii din mediul rural sau cei din Pașcani sau Hârlău să se bucure de planurile de dezvoltare. Eforturile și atenția noastră se îndreaptă asupra ieșenilor care așteaptă planuri de acțiune și acțiuni, nu declarații politice. Binele tuturor ieșenilor este mandatul nostru la aceste negocieri", a declarat Monica Berescu, liderul PLUS Iași.


Sursa: Realitatea Din USR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala