Cristian Ghinea: Guvernele au tratat PNRR-ul ca pe o ”pușculiță a lui Moș Crăciun”

Cristian Ghinea

Cristian Ghinea

Publicat7 sept. 2026, 07:56
Actualizat7 sept. 2026, 07:58

Cristian Ghinea critică gestionarea PNRR de către guvernele ulterioare, menționând o supracontractare de 200% și subliniind importanța Autostrăzii Moldovei A7.

Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea, cel care a coordonat redactarea PNRR, vorbeşte despre realizările şi eşecurile acestuia, afirmând că Autostrada Moldovei - A7 este cea mai mare investiţie dintre toate PNRR-urile din Uniunea Europeană, deşi nu e nici ea finalizată. Cât despre lecţia PNRR, Ghinea consideră că politicul este important: ”Dacă ai oameni răuvoitori, proşti sau hoţi, vei avea un program implementat cu mari sincope”, informează News.ro.

Cristian Ghinea a vorbit, într-un interviu pentru Libertatea, despre supracontractarea PNRR, datorată, în opinia sa, faptului că ”guvernele ulterioare au tratat PNRR-ul ca pe un fel de puşculiţă a lui Moş Crăciun”.

”Guvernul Bolojan a redus foarte mult. Deci eu am depus un proiect de fix 28 şi ceva de miliarde de euro, tanda pe manda, cu o mică rezervă în caz de ratare. Această mică rezervă a ajuns la aproape dublarea sumei. De ce? Pentru că au fost miniştri slabi la fonduri europene. Era aşa, un fel de bătaie între baroni care să-şi bage proiectele acolo. Şi au fost slabi şi au ajuns la o supracontractare de 200%. În acest fel, ai creat o problemă de aşteptări şi o problemă de bani. Au început mai multe proiecte decât aveau bani, în condiţiile în care am lăsat un PNRR de 29 de miliarde şi acum sunt 20 de miliarde pe masă. Asta este partea proastă. Partea bună este că partea de granturi a fost cheltuită în proporţie de 90%”, a susţinut Ghinea.

În ceea ce priveşte domeniul Transporturilor, Ghinea a arătat că Autostrada Moldovei – A7 este cel mai mare proiect dintre toate PNRR-urile din Uniunea Europeană, chiar şi nefinalizată.

Șmecheria din Moldova

”Vă dau un exemplu de care sunt cel mai mândru şi personal: când am fost pentru prima oară pe A7 cu maşina, mi-am făcut o poză şi am zis: «Uite, am pus şi eu o cărămidă la autostrada asta, că dacă nu eram acolo, probabil că mai dura 20 de ani până se găsea finanţare pentru cel mai mare proiect unic». Cel mai mare proiect din toată Uniunea Europeană, din toate PNRR-urile, este A7”, a declarat Cristian Ghinea.

El a explicat că, deşi tronsonul de la Bacău la Paşcani nu este gata, România nu este penalizată întrucât s-a renegociat cu Comisia Europeană.

”Principiul iniţial din regulament era aşa: dacă tu ai un proiect şi nu e gata până la deadline (adică până la 31 august 2026), dacă nu era 100% finalizat, nu îţi dădeau 100% din bani. Şi România a negociat aşa: dacă e la 95% finalizat, îmi dai 95% din bani. Adică pierd 5%, nu 100%. Asta este o «şmecherie» pe care a făcut-o actualul Guvern cu Comisia şi asta ne va salva foarte mulţi bani”, a adăugat Ghinea.

De altfel, a spus el, fiecare proiect va fi luat separat pentru a se vedea gradul de finalizare şi câţi bani se vor primi pentru el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala