Președintele USR, Dacian Cioloș, a declarat, marți, că revocarea Ancăi Dragu de la șefia Senatului și înlocuirea ei cu liderul PNL Florin Cîțu reprezintă o „avanpremieră” a modului în care va funcționa noua coaliție „monstruoasă” formată din PNL, PSD și UDMR.

„Ca să-i găsească o sinecură de consolare lui Florin Cîțu pentru meritele deosebite de distrugere a coaliției cu USR, monstruoasa alianță PNL - PSD - UDMR a revocat-o azi pe Anca Dragu din funcția de președintă a Senatului, prima femeie care a ocupat vreodată această poziție. Dincolo de faptul că revocarea forțează Constituția, ea este și o avanpremieră la modul în care noua majoritate va acționa: în forță, fără respect pentru reguli și meritocrație.
Îi mulțumesc Ancăi Dragu pentru modul impecabil cu care a onorat poziția de președintă a Senatului. Acest mod brutal prin care a fost îndepărtată azi, fără motive temeinice și fără sens, se va întoarce curând împotriva acestor politicieni care acționează fără scrupule sub deviza <<pentru că putem>>", a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.
Plenul Senatului a revocat-o, marți, pe Anca Dragu (USR) din funcția de președinte al acestui for legislativ.
Revocarea, solicitată de noua majoritate PNL - PSD - UDMR, s-a făcut prin vot secret, cu cartele. Au fost înregistrate 82 de voturi "pentru", 24 "împotrivă" (USR) și 9 abțineri.
Sursa: Realitatea Din USR