Vicepremierul României, Dan Barna, susține că Guvernul are toleranță zero față de extremiști. El acuză partidul AUR de extremism.
Vicepremierul României, Dan Barna, susține că Guvernul are toleranță zero față de extremiști. El acuză partidul AUR de extremism.
„Sunt două planuri foarte importante ale discuției - pe de o parte dreptul cetățenilor de a protesta, e un drept pe care îl respectăm, este un drept firesc. Eu însumi și mulți din actuala guvernare au protestat cu ani în urmă la ceea ce a însemnat guvernarea lui Liviu Dragnea și abuzurile asupra democrației pe care le-am amendat la momentul acela. Deci pe acest plan al dreptului la protest nu e nimic de spus. Al doilea plan însă, cel puțin la fel de grav, este cel legat de faptul că de aseară avem un partid extremist în Parlamentul României care și-a asumat aceste proteste și partea aceea dintre cei care au demonstrat, care consideră că este legitimi să o ameninți pe Maia Morgenstern, care consideră că este legitim să mergi la primarul Timișoarei acasă și să strigi repertoriu fascist, revoltător și de neacceptat. În mod revoltător, aproape mi s-a făcut rău – în curtea Spitalului din Brașov strigând la medici și la ambulanțe „asasinilor”, acele persoane sunt huligane. Acele persoane sunt din zona extremismului și zona fascismului și faptul că am putea să avem orice toleranță față de ei este exclus”, a afirmat Dan Barna marți la Digi 24.
El a adăugat că o mână de huligani și de derbedei încearcă să confiște agenda publică.
„O spun foarte clar – dreptul la protest față de niște măsuri cu care parte din cetățenii români nu sunt de acord este un drept firesc, dar manifestările acestea huliganice, din registrul fascist sunt de neacceptat și mă aștept în continuare și aceasta va fi și poziția Guvernului – toleranță zero față de aceste manifestări care pur și simplu ne aruncă ani mulți înapoi în ceea ce înseamnă o democrație în care drepturile și respectul celuilalt înseamnă foarte mult. E evocatoare și foarte explicită fotografia aceea de la Brașov în care un cetățean cu mască de oxigen, bolnav acasă, privea pe geam cum alții strigau în fața blocului că virusul nu există și să nu poarte mască. Este o societate în care o mână de huligani și de derbedei încearcă să confiște agenda publică. Și mesajul pe care noi îl transmitem, eu și premierul și Guvernul cetățenilor din această țară este să nu ignorăm aceste manifestări, să ne facem fotografii purtând mască, să arătăm că aceste măsuri sunt necesare. România are, ca paranteză, printre cele mai relaxate măsuri față de ceea ce se întâmplă în Europa. Dacă nu înțelegem că trebuie să purtăm mască, trebuie să respectăm aceste restricții în care pur și simplu se limitează perioada de interacțiune și în felul acesta sperăm să scadă incidența răspândirii pandemiei, nu avem nicio șansă și vom ajunge și noi, din păcate, dacă nu respectăm aceste măsuri să trebuiască să luăm măsuri mult mai dure, cum vedem că se întâmplă în Germania, în Franța”.
Sursa: Realitatea Din USR