DIICOT a început urmărire penală in rem pe baza de date de la Ministerul Sănătății

DIICOT a început urmărire penală in rem pe baza de date de la Ministerul Sănătății
Corpul de control al Prim-Ministrului a efectuat verificări cu privire la procesul de transparentizare a datelor privind vaccinarea împotriva COVID-19
Corpul de control al premierului Florin Cîțu a sesizat Parchetul General în legătură cu accesarea Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV) cu parola Ministerului Sănătății (MS).
Controlul Corpului de control a fost demarat în urmă cu aproximativ o săptămână, ca urmare a mai multor sesizări primite pe marginea acestui subiect.
Sesizarea vizează modul în care a fost accesat Registrul Electronic Național de Vaccinări, baza de date la care a avut acces Ștefan Voinea, consilier onorific al ministrului Vlad Voiculescu și pe care a făcut-o publică pe site-ul guvernamental data.gov.ro, la începutul lunii martie.
Realitatea.net reamintește că la finalul săptămânii trecute Ministerul Sănătății a venit cu o serie de precizări în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control al Premierului legate de procesul de transparentizare a datelor în legătură cu vaccinarea împotriva coronavirusului.
Oficialii din Sănătate au transmis, astfel, că accesul ministerului a fost limitat la date statistice, fără a fi vorba de informații cu caracter secret.
"Corpul de control al Prim-Ministrului a efectuat verificări cu privire la procesul de transparentizare a datelor privind vaccinarea împotriva COVID-19, demarat de Ministerul Sănătății. Au fost verificate în cadrul controlului activitățile specifice mai multor instituții din subordinea Ministerului Sănătății și a celor aflate în subordinea sau coordonarea Guvernului, care au atribuții legale în privința gestionării Platformei naționale de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 și a Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV). Accesul Ministerului Sănătății în RENV a fost limitat la date statistice, fără caracter secret, adică la informații publice, care pot fi accesate de orice persoană", se arată într-o informare a MS ce datează din data de 9 aprilie.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 19:00 - Ministrul Finanțelor anunță că România face una dintre cele mai ample ajustări fiscale din UE, cu deficitul bugetar redus la 7,9% din PIB în 2025
- 16:10 - Cutremur în PSD Bistrița-Năsăud: Radu Moldovan a demisionat după perchezițiile DNA. Cine îi ia locul la conducere
- 16:08 - SURSE: Nicușor Dan vrea ca PSD să rămână în Coaliție
- 15:12 - PSD, vot în unanimitate pentru retragerea miniștrilor din Guvern. Ilie Bolojan are termen de 72 de ore pentru a demisiona
Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News














