Dominic Fritz, liderul USR, vorbește despre alegeri anticipate: „Nu mi-e teamă, am fi pregătiți”

Dominic Fritz, liderul USR, vorbește despre alegeri anticipate: „Nu mi-e teamă, am fi pregătiți”
Liderul USR, Dominic Fritz, afirmă că partidul său nu ar fi intimidat de varianta unor alegeri anticipate, considerând că formațiunea are o ofertă politică solidă și capacitatea de a intra imediat într-o competiție electorală.
Liderul USR, Dominic Fritz, afirmă că partidul său nu ar fi intimidat de varianta unor alegeri anticipate, considerând că formațiunea are o ofertă politică solidă și capacitatea de a intra imediat într-o competiție electorală.
Întrebat dacă scenariul alegerilor anticipate este realist în contextul disputelor politice din coaliție, liderul USR a declarat că personal nu se teme de un astfel de demers.
„Mie personal nu mi-e teamă de alegeri anticipate, în sensul în care eu cred că USR are ofertă bună, am fi pregătiți. Doar că dacă ne uităm la istoria democrației românești, această posibilitate totuși e extrem de mică și pare să fie mai degrabă o chestie teoretică.
Posibil și pentru că alți parteneri de coaliție se uită la sondaje și își dau seama că ar avea un rezultat și mai prost decât au avut atunci”, a spus Dominic Fritz pentru Ziare.com.
În completarea acestei idei, politicianul susține că, deși USR ar putea intra fără ezitare într-o nouă confruntare electorală, contextul politic actual face ca o astfel de decizie să nu fie atractivă pentru celelalte formațiuni aflate la guvernare.
Dominic Fritz a făcut o scurtă analiză asupra stării generale a coaliției și a percepției publice, având în vedere protestele din stradă.
„Coaliția va rezista cât timp nu există o alternativă, iar eu momentan nu văd această alternativă. Și președintele României a spus foarte clar că asta este direcția în care acum trebuie să mergem.
Noi ne-am asumat cu un protocol de coaliție, acest parteneriat, cu tot cu un program care ar trebui să schimbe viața românilor în bine, dacă ne ținem de el și din partea noastră asta este direcția în care mergem”, a spus Frtiz.
Liderul USR a sugerat că actuala stare de incertitudine afectează credibilitatea guvernării și a cerut o poziționare mai clară din partea PSD.
„Dacă PSD își dorește sau nu să facă parte din această guvernare, nu pot să vă spun. Tot ce pot să vă spun este că ar trebui să se decidă și nu să ne țină în această stare de continuă fragilitate și vulnerabilitate”, a menționat Dominic Fritz.
Sursa: Realitatea Din USR
Citește și:
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 17:30 - Guvernul a actualizat, pentru prima dată din 2007, chiriile pentru locuinţele de stat şi căminele pentru angajaţi
- 17:29 - "Pachetul de solidaritate", adoptat de Guvern: bani pentru pensionari și beneficii mai mari pentru copiii cu dizabilități
Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News











