Dominic Fritz: Noi suntem gata să guvernăm, noi nu dezertăm într-un moment greu

22 apr. 2026, 12:46
Actualizat: 22 apr. 2026, 12:46
Dominic Fritz

Dominic Fritz

Articol scris de Daniel Onescu

Președintele USR, Dominic Fritz, nu exclude posibilitatea unor discuții cu parlamentari din afara coaliției pentru susținerea unui eventual guvern minoritar. Totuși, Fritz a declarat că nu vor avea loc negocieri cu partidul AUR.

„Într-o democrație, este absolut legitim să vorbim cu parlamentarii votați de români, pentru a susține inițial un Guvern minoritar ori anumite proiecte de legi", afirmă, miercuri, Fritz, la RFI.

Liderul USR a criticat decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic premierului Bolojan.

„I-au retras sprijinul, acest lucru nu e prevăzut în Constituție, trebuie să-și retragă miniștrii din Guvern sau trebuie să voteze o moțiune de cenzură, dacă vor o schimbare de Guvern, lucru pe care încă nu l-au făcut. PSD pare să nu știe foarte clar ce își dorește".

Liderul USR spune cu ce mesaj va merge partidul la consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.

„Noi îi vom spune președintelui că miniștrii noștri sunt la locul de muncă, muncesc pentru România, este enorm de important să nu pierdem cele zece miliarde de euro din PNRR, 16 miliarde din programul SAFE, unde trebuie să semnăm contracte până la sfârșitul lui mai, deci suntem într-o criză de timp, nu ne putem permite acum tot felul de jocuri politice".

În opinia sa, „dacă PSD merge înainte și votează o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, cu voturile AUR, adică dacă găsește o altă majoritate decât cea proeuropeană, atunci nu putem în a doua zi să refacem această majoritate pe care PSD tocmai a distrus-o, dar încă nu suntem acolo".

Fritz spune că USR este pregătit să facă parte dintr-un eventual Guvern minoritar.

„Noi suntem gata să guvernăm, noi nu dezertăm într-un moment greu, miniștrii noștri își fac treaba, sunt pregătiți chiar să preia interimar portofoliile miniștrilor PSD și da, bineînțeles, dacă apoi găsim o susținere în Parlament, poate PSD până la urmă decide să treacă în Opoziție, să se refacă acolo și totuși să arate un minim de responsabilitate și să susțină cu un vot inițial un Guvern minoritar, da, noi am face parte dintr-un astfel de proiect (...). Eu nu propun un Guvern minoritar, eu propun ca PSD să-și revină și să continuăm această guvernare. E foarte important, povara de a spune cum mergem înainte trebuie să fie în primul rând la PSD. Presiunea trebuie să fie pe PSD", a precizat Fritz.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala