Drulă: „Am văzut astăzi înghesuială mare de politicieni la deschiderea circulației pe Podul de la Brăila. Mai mică e aglomerația când sunt de rezolvat probleme”

Drulă: „Am văzut astăzi înghesuială mare de politicieni la deschiderea circulaţiei pe Podul de la Brăila. Mai mică e aglomeraţia când sunt de rezolvat probleme”

Drulă: „Am văzut astăzi înghesuială mare de politicieni la deschiderea circulaţiei pe Podul de la Brăila. Mai mică e aglomeraţia când sunt de rezolvat probleme”

Scris de Daniel Onescu Publicat: 7 iul. 2023, 09:42

Președintele USR Cătălin Drulă a afirmat despre podul de la Brăila că a avut parte de o inaugurare doar parțială, deoarece acesta va fi închis noaptea, iar drumul de legătură principal de 10 km spre Jijila nu este finalizat și nici legătura cu Centura Brăilei nu este completă.

Președintele USR Cătălin Drulă a afirmat despre podul de la Brăila că a avut parte de o inaugurare doar parțială, deoarece acesta va fi închis noaptea, iar drumul de legătură principal de 10 km spre Jijila nu este finalizat și nici legătura cu Centura Brăilei nu este completă.

„Am văzut astăzi înghesuială mare de politicieni la deschiderea circulației pe Podul de la Brăila. Mai mică e aglomerația când sunt de rezolvat probleme și pus pe roate astfel de proiecte. În 2021, am găsit proiectul fără drumurile de legătură autorizate. Fără drumurile de legătură (21 km în total), podul nu putea fi folosit. Pe malul tulcean, nu exista infrastructură. Le-am deblocat cu multe ședințe, discuții și eforturi ale echipei mele. Autorizațiile au ieșit în martie și mai 2021 și s-a putut în sfârșit lucra pe toată lungimea, după 3 ani de la semnarea contractelor”, a scris Cătălin Drulă, joi pe Facebook.

El a adăugat că s-ar fi bucurat că întreg proiectul să fie gata, însă, din păcate, a fost vorba doar de o inaugurare parțială.

„Podul va fi închis noaptea, iar drumul de legătură principal spre Jijila (10 km) nu e gata. Nici legătură cu Centura Brăilei nu e completă”, a completat liderul USR.

El i-a felicitat pe cei de la IHI-WeBuild pentru „o lucrare de excepție - podul în sine”.

„Nivelul tehnologic, precizia execuției, organizarea șantierului, toate au fost la un nivel de clasă mondială!”, a mai precizat Drulă.

Președintele USR a mai declarat că „politicienii grabnici la tras în poză, puține lucruri de spus, dar unul e cert: nu de festivism și paradă de costume masculine de vară avem nevoie, ci de mai multă seriozitate și muncă”.

Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa și cea mai mare investiție de infrastructură din ultimii 30 de ani, a fost inaugurat, joi, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Au mai participat la eveniment premierul Marcel Ciolacu, președintele Senatului Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean.

Podul are o lungine de peste 19 kilometri și conține aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oțel. Tablierul metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone. Valoarea actualizată a proiectului depășește 2,5 miliarde de lei.


Sursa: Realitatea Din USR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala