Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat sâmbătă că Alianța Dreapta Unită ar trebui să aibă un candidat unic la alegerile prezidențiale din toamnă și, potrivit estimării sale, dacă acesta intră în turul al doilea, atunci va ajunge președinte al României, relatează Agerpres.

"Sunt patru runde de alegeri. Vă spun că cele mai importante sunt alegerile prezidențiale, bazat pe experiența mea politică, pe experiența din Guvern, pe experiența la conducerea unui partid. De la Cotroceni se dă ora exactă și semnalul. (...) Eu cred că e nevoie de un președinte de dreapta, care să aibă reforme multe. (...) Candidatul Dreptei Unite, dacă intră în turul doi, câștigă alegerile", a afirmat Cătălin Drulă, într-o conferință de presă, la Sibiu.
El a precizat că Alianța Dreapta Unită și-a propus să aibă candidat unic la alegerile prezidențiale, însă deocamdată acesta nu a fost desemnat.
"Vrem să avem un candidat unic, nu este încă desemnat", a explicat Cătălin Drulă.
Președintele USR, Cătălin Drulă, președintele PMP, Eugen Tomac, vicepreședinții Partidului Forța Dreptei Violeta Alexandru și USR Dan Barna au participat sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaților alianței pentru Primăria Sibiu și Consiliul Județean.
Sursa: Realitatea Din USR