Exclusiv. Motivarea judecătorilor în dosarul lui Călin Georgescu. De ce l-au plasat în arest la domiciliu

Calin Georgescu (Inquam photos / George Călin)

Calin Georgescu (Inquam photos / George Călin)

Publicat11 nov. 2026, 13:01
Sursărealitatea.net

Realitatea Plus a prezentat, în exclusivitate, motivarea judecătorilor de la Tribunalul București prin care i-au schimbat lui Călin Georgescu măsura arestului preventiv cu una mai blândă, respectiv arestul la domiciliu. Potrivit motivării instanței, nu mai există riscul ca fostul candidat la alegerile prezidențiale să părăsească țara.

Nu mai există risc de fugă sau de influențare a anchetei

Tribunalul București a decis înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Călin Georgescu. Potrivit motivării instanței, nu mai există riscul ca acesta să părăsească țara, judecătorul reținând că, inclusiv din probele prezentate de procurorii DIICOT, Georgescu nu și-a exprimat niciodată intenția de a pleca din România, chiar dacă a vorbit despre o posibilă mutare în Toscana.

Un alt argument invocat de magistrat este faptul că toți martorii din dosar au fost deja audiați, astfel că nu mai există pericolul influențării anchetei. De asemenea, instanța a apreciat că cele 42 de zile petrecute în arest preventiv au fost suficiente, motiv pentru care măsura poate fi înlocuită cu una mai blândă, respectiv arestul la domiciliu.

Între timp, Călin Georgescu se află în continuare în arestul central până la expirarea actualului mandat, întrucât decizia Tribunalului București nu este definitivă și a fost contestată de procurorii DIICOT.

Decizia finală va fi luată de Curtea de Apel București

Fostul candidat la alegerile prezidențiale s-a prezentat din nou în fața instanței pentru a da explicații în dosarul în care este acuzat de complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. În paralel, acesta are termen și în dosarul de înșelăciune, în care a solicitat să fie cercetat sub măsura arestului la domiciliu.

Dosarul privind măsura preventivă va ajunge acum la Curtea de Apel București, unde magistrații vor pronunța o decizie definitivă. Instanța va stabili dacă Georgescu va rămâne în arestul central sau dacă va fi cercetat în continuare sub o măsură preventivă mai blândă, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Călin Georgescu, în arest la domiciliu. Judecătorii au înlocuit măsura arestului preventiv, însă decizia nu este definitivă

Pe 21 septembrie 2026, Călin Georgescu și omului de afaceri Ionel Rusen au fost reținuți într-un dosat în care sunt acuzați că ar fi convins un om de afaceri să trimită garanții bancare de peste un milion de euro pentru o presupusă finanțare de șase milioane. Sumele oferite ca avans ar fi fost folosite, ulterior, pentru campania electroală a fostului candidat la alegerile prezidențiale din 2024.

Călin Georgescu și Ionel Rusen, reținuți pentru 24 de ore și conduși la arest. Cei doi sunt vizați într-un dosar de înșelăciune

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala