ILIE BOLOJAN, ÎNTREBAT DACĂ VREA SĂ FIE PREMIER: „PÂNĂ LA CONSULTĂRI, SUNT DOAR SPECULAȚII”

ILIE BOLOJAN, ÎNTREBAT DACĂ VREA SĂ FIE PREMIER: „PÂNĂ LA CONSULTĂRI, SUNT DOAR SPECULAȚII”
Ilie Bolojan, actual președinte interimar al României, a susținut miercuri ultima sa conferință de presă înainte de predarea oficială a mandatului către președintele ales Nicușor Dan.
Ilie Bolojan, actual președinte interimar al României, a susținut miercuri ultima sa conferință de presă înainte de predarea oficială a mandatului către președintele ales Nicușor Dan. În cadrul declarațiilor, Bolojan a făcut bilanțul celor trei luni în funcție și a răspuns la întrebările legate de o posibilă nominalizare în fruntea viitorului Guvern.
În ceea ce privește zvonurile apărute în spațiul public privind o posibilă desemnare în funcția de prim-ministru, Bolojan a fost rezervat și a evitat să confirme sau să infirme.
„Domnul președinte Nicușor Dan, căruia îi doresc mult succes, va avea consultări cu partidele și în urma consultărilor se va face o propunere. Până atunci, tot ce se discută sunt doar speculații”, a spus Bolojan, subliniind că un premier are nevoie de sprijin politic clar pentru a-și exercita eficient atribuțiile.
„Nu e vorba de dorință. Niciun premier nu poate fi performant dacă nu are o echipă de miniștri și cei mai buni profesioniști lângă el”, a adăugat el.
Bolojan a vorbit și despre provocările mandatului său interimar, pe care l-a preluat pe 12 februarie, în plină perioadă de instabilitate geopolitică și electorală.
„Am preluat mandatul cu o autoritate scăzută, pentru că nu aveam voturile cetățenilor. A fost o perioadă dificilă, cu războiul din Ucraina, tensiuni internaționale, dar și campanie electorală în plină desfășurare”, a explicat președintele interimar.
Acesta a punctat două direcții principale ale activității sale: consolidarea axelor strategice UE–NATO–SUA și asigurarea desfășurării alegerilor prezidențiale în cele mai bune condiții.
„Am avut alegeri desfășurate în bune condiții, românii și-au exprimat voința. Le mulțumesc tuturor celor implicați: de la membrii din secțiile de votare, până la structurile MAI, STS și BEC”, a declarat Ilie Bolojan.
Predarea oficială a mandatului către președintele ales Nicușor Dan este programată pentru luni, 26 mai. După acest moment, urmează demararea consultărilor politice în vederea formării noului guvern, în funcție de configurația parlamentară și opțiunile exprimate de partide.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:24 - Afacerile familiei Tomac. Cum a accesat bani europeni pentru contracte bănoase
- 07:49 - Oana Țoiu, discurs în plenul Consiliului de Securitate al ONU: „Ignorarea suferinței umane de către Rusia nu contravine doar Cartei ONU, ci ignoră efortul celor care au dorit să ne apropie de pace”
- 07:46 - Marius Tucă: România trebuia să primească sisteme anti-drone încă de anul trecut
- 07:39 - Ilie Bolojan, surprins la restaurant în compania Adrianei Săftoiu înainte de desemnarea noului premier
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News














