Vicepreședintele USR Ionuț Moșteanu a declarat miercuri, la Râmnicu Vâlcea, că își dorește o colaborare cu Partidul Național Liberal, dar pentru a putea guverna împreună este nevoie de o "schimbare profundă" în formațiunea condusă de Nicolae Ciucă.
Vicepreședintele USR Ionuț Moșteanu a declarat miercuri, la Râmnicu Vâlcea, că își dorește o colaborare cu Partidul Național Liberal, dar pentru a putea guverna împreună este nevoie de o "schimbare profundă" în formațiunea condusă de Nicolae Ciucă.
"Suntem fundamental de dreapta, suntem liberali. Vrem o guvernare de dreapta și guvernarea de dreapta se poate face cu PNL și o să vedem dacă mai intră alt partid de dreapta sau măcar de centru în Parlament. Cred, de fapt suntem obligați să facem o guvernare cu PNL. Este nevoie însă de o schimbare profundă în PNL. Oamenii care au fost de braț cu PSD-ul trei ani de zile nu pot să mai zică: a, ok, am plecat de lângă PSD, dar acum ne place și de dreapta. Nu merge așa. Nu ești credibil. Nu te mai crede nimeni. Cred și aș face și un pariu că se va schimba conducerea PNL în decembrie și Ciucă va fi istorie. Știu ceva oameni în PNL care sunt liberali veritabili și au arătat asta acolo unde au putut să conducă și să aducă bine și schimbări în bine în comunitate sau în instituții. Mă bazez pe acei oameni ca, dacă acum nu au curaj, măcar în decembrie să aibă curaj să iasă în față și împreună să putem face o guvernare de dreapta", a spus Moșteanu într-o conferință de presă, organizată de filiala Vâlcea a USR, pentru prezentarea candidaților partidului la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Liderul deputaților USR a precizat, totodată, că PNL a fost invitat de către conducerea partidului să semneze moțiunea de cenzură pe care intenționează să o depună împotriva Guvernului Ciolacu, însă până acum nu au primit un răspuns clar din partea conducerii PNL.
"De trei ani sunt împreună și ar vrea acum să intre în alegeri, cumva să zică din nou: nu prea ne place PSD-ul, poate vă păcălim o lună jumătate, că după aia, din decembrie, ne luăm din nou cu ei în brațe. (...) Au făcut numai combinații, fac în continuare, au dus economia în gard, suntem cu un deficit record, au ratat toate aceste oportunități de dezvoltare, toate reformele și toți banii aceștia europeni. (...) Acum fac același balet. (...) Nu poți să stai și la Palatul Victoria, cu PSD-ul și să vii să vorbești și cu noi. Hotărăște-te! Exact ăsta este mesajul nostru către PNL, pe care se fac ei că nu-l înțeleg. L-au înțeles foarte bine, dar din nou încearcă să păcălească electoratul, dar nu o să le mai meargă", a mai spus Moșteanu.
Sursa: Realitatea Din USR