Lider USR: Guvernul Bolojan a ratat momentul reformelor și a ales calea ușoară a creșterii taxelor

Lider USR: Guvernul Bolojan a ratat momentul reformelor și a ales calea ușoară a creșterii taxelor
Deputatul USR Claudiu Năsui acuză Guvernul Bolojan că a ratat reformele
Deputatul USR Claudiu Năsui acuză Guvernul Bolojan că a ratat reformele și a ales „calea ușoară” a creșterii taxelor, susținând că majorările de TVA și accize au accelerat sărăcirea românilor și au protejat grupurile de interese, conform mediafax.ro.
Deputatul USR Claudiu Năsui critică dur Guvernul condus de Ilie Bolojan, acuzându-l că a ratat „fereastra de oportunitate” pentru reforme reale și a preferat să crească taxele în loc să taie cheltuielile și privilegiile grupurilor de interese.
Reacția vine după ce Ionuț Dumitru, consilier economic al premierului, a declarat că „reformele s-au blocat în zona în care sunt afectate interesele partidelor”. Năsui susține însă că acest blocaj era previzibil și ar fi trebuit anticipat înainte de majorarea taxelor.
„La începutul guvernării, cuțitul era la os financiar și puterea politică a guvernului era la maxim. Atunci se puteau tăia cheltuieli de la grupurile de interese. Nu s-a făcut. S-a ales calea ușoară a creșterii taxelor, cu promisiunea că reducerile de cheltuieli vor veni mai târziu. Evident că nu s-a mai întâmplat”, afirmă deputatul USR.
Potrivit lui Năsui, momentul favorabil reformelor a trecut, iar presiunea financiară asupra statului a scăzut, ceea ce face și mai puțin probabilă tăierea privilegiilor. „Chiar și dacă ar vrea acum, puterea politică a guvernului Bolojan s-a erodat considerabil față de momentul preluării guvernării. De ce ar mai accepta cineva tăierea de privilegii?”, întreabă acesta.
Deputatul USR consideră că „cel mai mare rău” făcut de actualul guvern a fost majorarea taxelor într-un moment în care se puteau reduce cheltuielile. „Creșterile de TVA și accize au dus la scumpiri și la scăderea puterii de cumpărare. Pe scurt, au accelerat sărăcirea românilor”, spune Năsui.
În final, acesta respinge ideea că partidele ar fi principalii vinovați pentru lipsa reformelor.
„Nu poți să te vaiți că lupul mănâncă oi, când tu l-ai primit în stână. E normal ca cei care au privilegii, subvenții, scheme, contracte cu statul, să nu vrea să le piardă. Nimeni nu vrea să-și piardă vreodată vreun privilegiu. Ce nu e normal e că guvernul Bolojan, care a promis în campanie reforme, nu doar că nu le-a făcut când a avut oportunitatea să o facă, dar a făcut fix invers. Iar pentru asta nu e PSD de vină. De vină este chiar guvernul Bolojan”, conchide Claudiu Năsui.
Sursa: Realitatea Din USR
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 17:30 - Guvernul a actualizat, pentru prima dată din 2007, chiriile pentru locuinţele de stat şi căminele pentru angajaţi
Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News











