Bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, avizat joi de Comisiile reunite de administrație, permite funcționarea în condiții optime a ministerului și a instituțiilor subordonate, precum și continuarea și începerea unor investiții importante, a declarat ministrul Cseke Attila, anunță AGERPRES.

El a anunțat că sunt cel puțin două noutăți pentru acest an, prezentate Comisiilor reunite de administrație: în primul rând, programul național de construcție de creșe - absolut necesar pentru România; precum și un program referitor la o finanțare națională pe partea de cadastrare.
"În cei patru ani, noi dorim să construim mai multe sute de creșe. În acest an trebuie începută construcția primelor, Ministerul Dezvoltării face proiectele tip, care vor putea fi accesate de autoritățile locale, iar finanțarea va veni de la bugetul Ministerului Dezvoltării", a precizat ministrul Cseke Attila.
De asemenea, a anunțat că după aprobarea legii bugetului de stat, va începe finanțarea pe partea de cadastru, o finanțare națională care înseamnă includerea a 2.371 de unități administrativ teritoriale, cu câte 160.000 de lei fiecare, pentru o cadastrare sectorială a acestor unități administrativ teritoriale, o chestiune mult așteptată de autoritățile locale.
"În ceea ce privește PNDL, anul acesta pornim cu o sumă de mai mare - de 3.8 miliarde și evident, ajunge la suma de anul trecut, undeva la 6 -7 miliarde, ca și execuție bugetară", a precizat Cseke Attila.
El e menționat că la rectificarea bugetară vor mai fi solicitate sume pentru obiective importante de investiții.
Ministrul Dezvoltării a mai precizat că grupul parlamentar al UDMR nu va vota amendamente în plus la proiectul bugetului de stat pe anul 2021, fiind agreat în forma adoptată de Guvern.
Sursa: Realitatea Din UDMR