NICUȘOR DAN ACUZĂ GUVERNUL CIOLACU DE LIPSĂ DE CREDIBILITATE: ESTE NEVOIE DE ADUCEREA USR LA GUVERNARE

NICUȘOR DAN ACUZĂ GUVERNUL CIOLACU DE LIPSĂ DE CREDIBILITATE: ESTE NEVOIE DE ADUCEREA USR LA GUVERNARE

NICUȘOR DAN ACUZĂ GUVERNUL CIOLACU DE LIPSĂ DE CREDIBILITATE: ESTE NEVOIE DE ADUCEREA USR LA GUVERNARE

Realitatea din USR
Scris de Realitatea din USR Publicat: 29 apr. 2025, 08:20

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat luni seara că Guvernul actual nu mai are credibilitate, informează AGERPRES.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat luni seara că Guvernul actual nu mai are credibilitate, informează AGERPRES.

El a pledat pentru aducerea USR la guvernare și pentru "o discuție cu cele patru forțe pro-occidentale" din Parlament.

"Nu este deloc în intenția mea să creez instabilitate. Nu este deloc în intenția mea să provoc alegeri anticipate. Am spus-o și o mențin: acest guvern nu mai are credibilitate. Este nevoie de aducerea USR la guvernare, pentru că este un partid reformist. Este un partid reformist, care presează pentru reformă. Este nevoie de o discuție cu cele patru forțe pro-occidentale din Parlament, pentru a găsi soluția cea mai bună pentru România. Președintele are legitimitate pentru schimbare, pentru a presa schimbarea. Numai că una este un președinte care are votul popular în afara coaliției și alta este un președinte care obține 20%, tras de o coaliție de 50%. Acela nu va putea impune vreodată acelei coaliții", a spus Nicușor Dan, în cadrul dezbaterii televizate organizate la Palatul Cotroceni de Digi 24.

Ce spune despre acuzațiile referitoare la întârzierea cu un an a avizului pentru lucrări la Institutul C. C. Iliescu

În context, Nicușor Dan a explicat că reprezentanții spitalului ar fi trebuit să inițieze un PUZ special pentru extinderea unității medicale, nu să se bazeze pe PUZ Sector 2, care a fost suspendat de instanțe.

"Din păcate, acea investiție era trecută, alături de multe, multe, multe alte măgării în PUZ Sector 2 și evident că nu puteam să lăsăm un document... Instanțele s-au pronunțat că acest PUZ este flagrant ilegal. El prevedea construcția pe 100 - 120 de hectare de spațiu verde, prevedea densificări exagerate în multe zone și instanțele l-au suspendat. Nimic nu a împiedicat Institutul să facă un PUZ special pentru extinderea spitalului, lucru pe care nu l-au făcut", a explicat candidatul.

În ce privește întârzierile legate de aprobarea Centrului de oncologie de la "Bagdasar-Arseni", primarul Capitalei a invocat situația de la Spitalul "Grigore Alexandrescu". Mai exact, Nicușor Dan a explicat că la "Grigore Alexandrescu" a fost demolată o "căsuță cu valoare arhitecturală", deși reprezentanții spitalului i-au promis că nu vor face acest lucru.

"Legat de situația de la Bagdasar Arseni, o să vă spun un fapt. Spitalul Grigore Alexandrescu - au venit în urmă cu patru ani la mine. Eu trebuia să dau autorizația de construire și mi-au spus: 'Vă rog, dați-ne autorizația de construire, pentru că altfel pierdem finanțarea'. Și am spus: 'Da, dar aveți acolo o căsuță, care are o valoare arhitecturală'. 'Vă promitem noi că nu o demolăm. Dați-ne autorizația, să nu pierdem finanțarea'. Ce s-a întâmplat după patru ani? Acea căsuță s-a demolat, deși promiseseră că folosesc autorizația numai pentru a prelungi finanțarea și construcția care trebuia să se facă, după patru ani, cu toată autorizația, nu e gata", a spus Nicușor Dan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala