Peste 18 milioane de români sunt așteptați astăzi la urne

Peste 18 milioane de români sunt așteptați astăzi la urne

Peste 18 milioane de români sunt așteptați astăzi la urne

Realitatea din USR
Scris de Realitatea din USR Publicat: 27 sept. 2020, 08:02

Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege primarii, președinții de consilii județene, dar și pe cei care vor face parte, timp de patru ani, din consiliile locale și județene. Cetățenii își pot exercita dreptul de a alege în 18.794 de secții de votare organizate la nivel național, dintre care peste 1.200 în Capitală, cele mai multe în sectoarele 3 și 6.

Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne pentru a-și alege primarii, președinții de consilii județene, dar și pe cei care vor face parte, timp de patru ani, din consiliile locale și județene. Cetățenii își pot exercita dreptul de a alege în 18.794 de secții de votare organizate la nivel național, dintre care peste 1.200 în Capitală, cele mai multe în sectoarele 3 și 6.

Pandemia de COVID-19 a determinat noi reguli de desfășurare a votului de duminică, pentru prima dată românii fiind nevoiți să respecte anumite măsuri de protecție sanitară, pentru a evita răspândirea noului coronavirus, relatează agerpres.

Tot ca urmare a pandemiei, alegerile, care trebuiau să aibă loc în iunie, au fost amânate, mandatul actualilor aleși locali fiind prelungit.

*** Consiliile locale, județene, primarii și președinții consiliilor județene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. În București, alegătorii votează pentru desemnarea consiliului local și primarului sectorului, Consiliului General al Municipiului București și primarului general.

Consiliile locale și județene se aleg pe circumscripții electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale. Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, primarul general și președintele consiliului județean se aleg pe circumscripții electorale, prin scrutin uninominal.

*** Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 iulie era de 18.983.585, potrivit ultimei informări a Autorității Electorale Permanente.

Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.251.611 au domiciliul sau reședința în țară, iar 731.974 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

*** Cine votează și ce documente sunt necesare

Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor; cetățenii români care nu au fost puși sub interdicție sau cărora nu le-a fost interzisă exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă; cetățenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România.

La alegerile locale, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul își are domiciliul sau reședința, după caz.

Alegătorii votează numai la secția la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședința și unde sunt înscriși în lista electorală permanentă (alegătorii cetățeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetățeni ai Uniunii Europene).

Potrivit BEC, alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie, și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu și a solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reședință și se prezintă la vot la secția de votare la care este arondată adresa de reședință.

* La scrutinul de duminică, cetățenii români își exercită dreptul de vot pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu sau pașaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din școlile militare - carnetul de serviciu militar. Actele trebuie să fie valabile în ziua votării.

Alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie - 27 septembrie își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia, a stabilit Biroul Electoral Central.

Totodată, cetățenii Uniunii Europene înscriși în lista electorală complementară își pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.

Alegătorul european care nu este înscris în lista electorală complementară poate vota în baza documentului ce îi atestă identitatea emis de statul membru al Uniunii Europene al cărui cetățean este, însoțit de documentul privind adresa în România sau în baza certificatului de înregistrare sau a cărții de rezidență permanentă, fiind înscris în lista electorală suplimentară, precizează BEC.

* Centrele de eliberare a actelor de identitate - deschise

Centrele de eliberare a actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora funcționează după un program prelungit. Mai exact, vor lucra sâmbătă, în intervalul orar 8,00 - 16,00, iar duminică - între orele 7,00 și 21,00.

Cartea de identitate se eliberează pe baza cererii scrise a solicitantului și a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetățeniei române și a domiciliului.

Contravaloarea producerii și eliberării cărții de identitate este de 7 lei și se achită astfel:

- Direcția Generală de Evidență a Persoanelor - Municipiul București - la ghișeul biroului de evidență a persoanelor;

- Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Sector 1 - online, pe site-ul Ghișeul.ro/transfer bancar/ Internet Banking (se va prezenta la ghișeu chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate), fizic la bănci, oficii poștale în contul RO05TREZ70121330208XXXXX, CUI 12293095 sau la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 (Piața Amzei nr. 13); centre impozite și taxe locale Sector 1 (Calea Griviței nr. 208 - 210, strada Pajurei nr. 13); Primăria Sectorului 1 (bd. Banu Manta nr. 9);

- SPCLEP Sector 2 - la toate oficiile poștale de pe raza acestui sector;

- SPCLEP Sector 3 - la ghișeele birourilor de evidență a persoanelor;

- SPCLEP Sector 4 - la toate oficiile poștale de pe raza acestui sector și Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, precum și online, pe site-ul propriu;

- SPCLEP Sector 5 - la toate oficiile poștale, la filialele CEC Bank de pe raza sectorului, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 5, precum și prin SMS, apelând numărul scurt 7530;

- SPCLEP Sector 6 - la ghișeele birourilor de evidență a persoanelor.

În situația în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.) se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune și trei fotografii 3/4 cm și taxa de 1 leu, achitată în același mod ca în cazul cărților de identitate, potrivit PMB.

* Și Inspectoratul General pentru Imigrări a prelungit programul de lucru cu publicul, în preziua și ziua alegerilor, venind în sprijinul cetățenilor Uniunii Europene care doresc eliberarea certificatelor de înregistrare a rezidenței în vederea participării la vot.

Astfel, programul de lucru al structurilor pentru imigrări, din întreaga țară, este prelungit, sâmbătă, între orele 8,00 și 16,00, și duminică, între orele 7,00 și 21,00, pentru a răspunde cererilor de înregistrare a rezidenței formulate de către cetățenii UE.

"Cetățenii Uniunii Europene care doresc eliberarea certificatelor de înregistrare a rezidenței trebuie să prezinte o cerere scrisă, însoțită de documentele justificative în funcție de scopul șederii pe teritoriul României. Certificatul de înregistrare se emite în aceeași zi și este valabil pentru o perioadă de până la 5 ani, dar nu mai puțin de un an. De asemenea, europenii pot vota și în baza cărții de rezidență permanentă, document care atestă rezidența de lungă durată", precizează IGI.

*** Votarea - între orele 7,00 și 21,00

Secțiile de votare se vor deschide duminică, la ora 7,00, și se închid la ora 21,00. Alegătorii care, la ora 21,00, se află în localul secției de votare pot să își exercite dreptul de vot.

Votarea se desfășoară după anumite reguli de protecție sanitară impuse de autorități în contextul pandemiei, care presupun purtarea măștii, dezinfectarea, dar și păstrarea distanței fizice de minimum un metru între participanții la procesul electoral.

* În ceea ce privește imobilul în care se află secția de votare, trebuie avute în vedere o serie de reguli, prevăzute în Ordinul 1.594/2020:

- afișarea în locuri vizibile a regulilor de protecție individuală, de distanțare fizică, de igienă și de acces în sediul secției de votare și în localul de vot;

- stabilirea, pe cât posibil, a unor circuite separate de intrare și de ieșire în sediul secției, precum și marcarea corespunzătoare a acestora cu indicatoare;

- marcarea locurilor de staționare în sediul secției de votare și în afara acestuia, astfel încât să se asigure menținerea distanței fizice de minimum un metru între participanții la procesul electoral;

- amplasarea, în sediul secției de votare și în localul de vot, a flacoanelor cu dezinfectant pe bază de alcool, pentru mâini, precum și a recipientelor cu saci menajeri (ce vor fi schimbați periodic) în care se vor arunca măștile și mănușile folosite;

- asigurarea personalului tehnic care va măsura temperatura participanților la procesul electoral, la intrarea în sediul secției de votare, și care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieșirea din sediul secției, astfel încât aceștia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;

- locurile membrilor biroului electoral al secției de votare și al operatorului de calculator în localul de vot vor rămâne fixe pe toată durata votării, aceștia trebuind să evite, pe cât posibil, să schimbe locurile între ei;

- la intrarea în localul de vot va fi organizat un spațiu dedicat pentru dezinfecția mâinilor alegătorilor, dotat cu flacoane cu dezinfectant pe bază de alcool și șervețele de hârtie;

- pe toată durata votării și a desfășurării activității biroului electoral al secției de votare se va asigura aerisirea localului de vot, prin menținerea deschisă a ferestrei/ ferestrelor; în cazul în care aerisirea permanentă a localului de vot nu este posibilă, acesta va fi aerisit prin deschiderea ferestrei/ ferestrelor cel puțin 10 minute la fiecare două ore; dacă imobilul unde este amenajat localul de vot nu permite deschiderea ferestrelor și este prevăzut cu instalație centralizată de ventilație, se vor lua măsuri ca instalația să nu fie setată pe recircularea aerului.

* Și pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidații, delegații acreditați, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenție pentru remedierea disfuncționalităților Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal - SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripție ierarhic superior au fost instituite anumite măsuri:

- se supun unui triaj observațional și termometrizării, cu termometru noncontact, atât în preziua votării (unde este cazul), cât și la începerea activității; persoanele febrile (cu temperatura de peste 37,3°C) sau cu simptome respiratorii evidente (tuse, rinoree, dificultăți în respirație) nu vor avea acces în sediul secției de votare și vor fi înlocuite de către autoritățile și/ sau organismele competente;

- trebuie să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe toată perioada în care se află în sediul secției de votare și în localul de vot;

- trebuie să mențină o distanță fizică de minimum un metru față de celelalte persoane care participă la procesul electoral;

- trebuie să își spele și/ sau dezinfecteze frecvent mâinile sau să poarte mănuși; în cazul în care poartă mănuși, acestea vor fi schimbate frecvent, evitându-se atingerea feței;

- trebuie să evite, pe cât posibil, contactul direct cu alte persoane, să își dezinfecteze mâinile după fiecare contact direct cu alte persoane care participă la procesul electoral și să își schimbe masca la fiecare patru ore sau ori de câte ori este nevoie;

- își vor putea da masca jos pentru a consuma, cu precauție, băuturi sau alimente, asigurându-se că mențin o distanță de minimum 1,5 metri față de alte persoane;

- în cazul în care, în timpul desfășurării activității în sediul secției de votare, dezvoltă febră și/ sau simptomatologie de tip respirator (de exemplu tuse, rinoree, dificultăți în respirație) sau alte simptome de boală infecțioasă (vărsături, diaree, mialgii, stare generală modificată), vor anunța președintele biroului electoral al secției de votare; persoana simptomatică va fi izolată într-o sală separată, evitând contactul cu alegătorii sau cu alte persoane, și va fi supravegheată, de la distanță, până când va fi preluată de personalul medical; locul și obiectele atinse de persoanele simptomatice vor fi dezinfectate imediat, prin pulverizare cu un dezinfectant pe bază de alcool și prin ștergere cu o lavetă curată ce va fi aruncată după folosire, iar președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, va contacta serviciul 112 în vederea trimiterii ambulanței, iar apoi biroul electoral de circumscripție, pentru a solicita, dacă este cazul, înlocuirea persoanei simptomatice;

- președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala