PNL SUSȚINE PROIECTUL PSD DE ELIMINARE A CASS PENTRU MAME ȘI VETERANI: A FOST O GREȘEALĂ, PENTRU CĂ SE LUCREAZĂ PE REPEDE ÎNAINTE

PNL SUSȚINE PROIECTUL PSD DE ELIMINARE A CASS PENTRU MAME ŞI VETERANI: A FOST O GREŞEALĂ, PENTRU CĂ SE LUCREAZĂ PE REPEDE ÎNAINTE

PNL SUSȚINE PROIECTUL PSD DE ELIMINARE A CASS PENTRU MAME ŞI VETERANI: A FOST O GREŞEALĂ, PENTRU CĂ SE LUCREAZĂ PE REPEDE ÎNAINTE

Realitatea din USR
Scris de Realitatea din USR Publicat: 10 sept. 2025, 10:15

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marți, referitor la proiectul PSD de eliminare a CASS pentru mame și veteranii de război, că este un proiect corect, pe care îl va susține, menționând că "PNL nu vrea să ia banii mămicilor" și că a fost vorba despre o eroare în actul normativ pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea și care nu a putut fi remediată la momentul respectiv.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat marți, referitor la proiectul PSD de eliminare a CASS pentru mame și veteranii de război, că este un proiect corect, pe care îl va susține, menționând că "PNL nu vrea să ia banii mămicilor" și că a fost vorba despre o eroare în actul normativ pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea și care nu a putut fi remediată la momentul respectiv.

"E un proiect corect, o să-l susținem. A fost o greșeală, pentru că se lucrează pe repede înainte. A fost sărită povestea asta. Nu vrea PNL să ia banii mămicilor. A fost o eroare în actul normativ, care n-a mai putut fi remediată în momentul respectiv; a trecut prin asumare și urma să fie corectată. (...) Dacă discutăm despre mămici, despre veterani de război - da, fără discuție. La restul, cred că trebuie să existe o discuție", a afirmat Fenechiu, întrebat în legătură cu proiectul PSD pe această temă, conform AGERPRES.

Întrebat despre declarația premierului, care a spus că dacă se fac excepții în această zonă, vor urma doar excepții, Fenechiu a adăugat: "Premierul are dreptate, dar întotdeauna există categorii defavorizate, pe care, prin politicile publice, încerci să le ajuți".

"Nu e în regulă ca mămica să plătească CASS în contextul actual. În momentul în care am sta extrem de bine, în contextul în care am avea un șomaj foarte mic, iar salariul mediu din România ar fi în primele trei din Europa - da, atunci ai putea să pui mămica să plătească CASS. (...) S-a ajuns la situația asta din cauza faptului că, în România, erau 6 milioane și ceva de asigurați în sistem și 18 milioane de beneficiari. În momentul acela trebuie să iei niște măsuri și, atunci, începi să extinzi aria celor care contribuie", a mai spus Fenechiu.

El a menționat că, având o profesie liberală, plătește CASS de patru, cinci sau chiar șase ori.

"Nu mă tratez de cinci ori în spital, nu am cinci vieți, dar înțeleg că trebuie să contribui la efortul României de a depăși această situație bugetară. Probabil că peste doi ani de zile o să spun că trebuie stabilit un plafon maxim. Nu e în regulă ca, dacă am un contract de colaborare, un contract de muncă și mai am bani și din altă sursă, să plătesc de fiecare dată, pentru că sănătatea, în ultima instanță, este un produs - un produs pe care îl cumperi, la fel ca pâinea", a adăugat liderul senatorilor liberali.

Fenechiu a mai menționat că a fost, de exemplu, susținător al plății CASS de către pensionari, pentru că "pensionarii sunt consumatori de sănătate".

"Am putut înțelege faptul că, pe cei care au o pensie foarte mică, trebuie să-i scutești, dar să-i scutești ca excepție, datorită faptului că le afectezi nivelul de trai. Dar ei sunt beneficiari de sănătate. Gândiți-vă că în state europene inclusiv copiii sunt introduși în sistem și contribuie cu un euro - tocmai pentru că sistemul face excepție asupra cuantumului, dar nu face excepție asupra contributorilor", a explicat Fenechiu.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că social-democrații vor depune două proiecte de lege prin care ar fi eliminată obligativitatea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului, pentru foștii deținuți politici, pentru veterani și pentru personalul monahal.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, în legătură cu proiectele PSD de eliminare a CASS pentru mame și veteranii de război că, în general, vin propuneri legislative din Parlament sau de la partide, dar nu toate pot fi puse în practică, menționând că este "foarte rezervat" să "împrăștie" banii pe care nu îi are.

Bolojan a spus că "toate discursurile legate de o anumită categorie sau alta sună bine dintr-o anumită perspectivă", dar "țara nu poate cheltui mai mulți bani decât colectează de la oamenii care muncesc".


Sursa: Realitatea Din PNL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala