Președinta USR, Elena Lasconi, s-a întâlnit luni cu ministrul de Externe al Franței, Jean-Noel Barrot, printre subiectele abordate numărându-se inclusiv "avalanșa" de fake news și manipulările online.
Președinta USR, Elena Lasconi, s-a întâlnit luni cu ministrul de Externe al Franței, Jean-Noel Barrot, printre subiectele abordate numărându-se inclusiv "avalanșa" de fake news și manipulările online.
Totodată, Lasconi i-a transmis că alegerile de la finalul acestui an din România "au nevoie de monitorizarea atentă" a organismelor internaționale de profil.
"Întâlnirea cu Jean-Noel Barrot, ministrul de Externe al Franței, a fost una dintre cele mai productive pe care le-am avut în ultima perioadă. Am discutat deschis despre un subiect care ne preocupă pe amândoi: războiul hibrid pe care Rusia îl duce în toată Europa, care alimentează voci extremiste, care nu pot să fie schimbarea reală pentru o Europă care își propune să se reașeze în fața unor provocări globale. Am discutat despre avalanșa de fake news, manipulările online și i-am transmis că alegerile de la finalul acestui an din România au nevoie de monitorizarea atentă a organismelor internaționale de profil. Și am găsit în Jean-Noel Barrot un partener de încredere pe aceste teme", a scris Lasconi, luni, pe Facebook.
Ea a menționat că Franța și România au interese comune în multe domenii și că i-a transmis ministrului francez de Externe că această relație bilaterală va avea "un loc special" în planurile administrației sale.
"Vestul are nevoie de un partener onest, de bună-credință, în România și eu pot oferi această garanție, cu argumente. România, membră a Uniunii Europene și a NATO, are datoria de a-și întări securitatea și apărarea. Franța este unul dintre cei mai longevivi și buni parteneri ai României și este alături de noi, în particular prin statutul său de țară care conduce grupul de luptă al NATO. Din păcate, acest parteneriat extrem de important pentru noi nu a fost valorificat la adevăratul său potențial", a adăugat Lasconi.
Luni, lidera USR a fost prezentă la Forumul de Pace de la Paris, unde a discutat inclusiv cu laureata Premiului Nobel pentru Pace Oleksandra Matviichuk, avocată ucraineană specializată în drepturile omului.
Sursa: Realitatea Din USR