Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat vineri că CFR Călători și CFR SA nu au bugetul de venituri și cheltuieli aprobat în acest an, aspect care afectează drepturile salariale, dar și achizițiile și reparațiile.
Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat vineri că CFR Călători și CFR SA nu au bugetul de venituri și cheltuieli aprobat în acest an, aspect care afectează drepturile salariale, dar și achizițiile și reparațiile.
"Realitatea este că nici CFR Călători, nici CFR SA nu au în luna septembrie buget de venituri și cheltuieli pe 2023 aprobat. Cele două companii, din incompetența lui Sorin Grindeanu, nu au buget de venituri și cheltuieli. Asta înseamnă că sunt afectate drepturile salariale (...) nu se pot achiziționa trenuri noi sau reparațiile să se facă în ritmul necesar. (...) CFR Călători propune acum un buget cu pierdere de 800 de milioane. Anul trecut a avut 177 de milioane. Ghici ce s-a întâmplat în anul în care am fost eu ministru? Profit. Ambele companii au avut profit, pentru că noi am tăiat cheltuielile, am fost cumpătați. Am reușit să ținem aceste bugete sub control. Și a urmat dezmățul. (...) Eu nici nu știu cum mai plătesc salariile acolo. Mă întreb, pentru că e o problemă gravă", a spus liderul USR, la B1 TV.
Drulă le-a reproșat actualilor decidenți că "au prăbușit" programe începute și nu au lansat licitațiile de electrificare. El a menționat că "situația este gravă" în ce privește proiectele finanțate din PNRR.
"Cu PNRR situația este gravă, pentru că nu merg înainte proiectele. Dacă vorbim de cale ferată, din șantierele de modernizare finanțate din PNRR - vorbim de vreo 3,6 miliarde de euro, două proiecte enorme - nu există în prezent nicio lucrare pe măcar un metru în teren. (...) Cine trebuie să facă asta (să atragă banii PNRR - n.r.)? CFR. CFR SA este condus de prietenul domnului Grindeanu, domnul Simu, un om cu probleme cu DNA, un om care a greșit o înscriere și a dat drept de superficie pe o sută de ani unei firme private, la complexul Astoria, al CFR - la Snagov, complexul acela superb cu valoare de sute de milioane. Acesta e omul... A venit în Comisia de Transporturi, (...) omul nu știa nimic despre domeniu", a susținut Cătălin Drulă.
El a adăugat că trenurile sunt din ce în ce mai "decăzute" și că a crescut numărul incidentelor feroviare.
"Au fost niște incidente feroviare în mandatul meu. Și în mandatul ministrului de dinainte. Am făcut la un moment dat o monitorizare. Sunt de vreo trei ori mai multe acum", a precizat el.
Sursa: Realitatea Din USR