Președintele USR, Cătălin Drulă: România a ajuns să fie "o republică a privilegiilor și a specialilor"

Preşedintele USR, Cătălin Drulă: România a ajuns să fie "o republică a privilegiilor şi a specialilor"

Preşedintele USR, Cătălin Drulă: România a ajuns să fie "o republică a privilegiilor şi a specialilor"

Scris de Daniel Onescu Publicat: 31 aug. 2023, 08:29

Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat miercuri că România a ajuns să fie "o republică a privilegiilor și a specialilor" și că statul a eșuat în rolul de a oferi siguranță cetățenilor.

Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat miercuri că România a ajuns să fie "o republică a privilegiilor și a specialilor" și că statul a eșuat în rolul de a oferi siguranță cetățenilor.

"Eu făceam o comparație acum doi ani, când nu mai eram ministru al Transporturilor. Am fost în câteva studiouri și spuneam că, unde deschideam un dulap în Ministerul Transporturilor, găseam niște băieți mufați la bani. Poate că lumea nu a înțeles atunci metafora asta, dar acum cred că e mai clară un pic. Dacă deschidem dulapul cu drug teste, nu sunt acolo. Dacă deschidem dulapul cu controale pe aceste stații GPL... văd că PSD deja se identifică ca fiind partidul GPL. (...) Există oameni care sunt protejați, cum este și criminalul de la 2 Mai. Sau care au protecție, care au un nume și care sunt la partidul potrivit, care sunt deasupra legii. Or, acesta nu este un stat modern. Am ajuns să avem în România o republică a privilegiilor și a specialilor", a spus el, la B1 Tv.

Liderul USR a criticat declarațiile ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, conform căruia bătălia cu drogurile la categoria adulți ar fi pierdută în acest moment.

"Dacă ministrul Afacerilor Interne ajunge să spună că la adulți e pierdută lupta cu drogurile, ce semnal e acela? (...) Ca ministru la Interne, când dai un asemenea semnal, cred că e petrecere pe la marii traficanți de droguri din România. (...) Propun un proiect pilot: să se retragă puțin domnul Predoiu. Cred că putem experimenta asta. Nu a avut curajul să se atingă de Despescu, acest domn secretar de stat, care este adevăratul conducător al MAI. Nu a avut curajul să se atingă de Benone Matei, șeful Poliției Române. Sub acești oameni, Poliția Română a mers în jos, a involuat, s-a distrus. E poate interesant de vorbit cu oameni care au plecat din acest sistem despre cât de mult s-a deprofesionalizat, cum nu au echipamente", a menționat liderul USR.

Drulă a mai spus că este "șocant" ce s-a întâmplat la Crevedia și a legat cauzele acestei "drame" de politicienii care protejează "mafiile" locale.

"E, în primul rând, o dramă. Și este șocant tot ce s-a întâmplat. Și aproape că nu se mai termină aceste tragedii. Pe de o parte e tristețea, pe de altă parte este furia, când știi foarte bine că există niște cauze, care țin de această clasă politică, de PNL și PSD, de felul cum protejează aceste mafii locale, iar șeful acestor rețele este în fruntea statului român. Este Klaus Iohannis, cel care ne-a spus că nu avem un stat eșuat. Păi, un stat care eșuează, care nu își face rolul de siguranță, de protecție, de verificare și care permite unor rețele mafiote să existe în afara legii, dacă au protecție de la partid, cum se numește? E adevărat că există zone din statul român, mai ales în zona privată, care funcționează. Există businessuri oneste, există oameni care își fac munca zi de zi. Există și în administrația publică oameni care își fac din ce în ce mai greu munca", a subliniat Drulă.


Sursa: Realitatea Din USR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala