Reprezentanții USR trebuie să facă ceea ce președintele USR, Elena Lasconi, a început, ''să scoată capul'' din partid, să abandoneze calculele personale și să își pună energia în folosul oamenilor, afirmă primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, membru al Biroului Național al USR.

"USR e obligat să răspundă la nevoia care ne-a adus în politică, să ofere siguranța că cineva se mai luptă și pentru ce e corect. Iar asta înseamnă că trebuie să reînvățăm rapid cum să fim generoși. Să ne deschidem pentru toți oamenii care luptă pentru aceleași valori. Să lăsăm de la noi când interesul general o cere. Dar mai ales să fim onești cu noi înșine și să recunoaștem când greșim. Trebuie să facem ceea ce Elena Lasconi deja a început. Să scoatem capul din partid, să abandonăm calculele mici personale și să ne punem toată energia în folosul oamenilor. Eu asta voi face!", a scris Radu Mihaiu, marți, pe Facebook.
În contextul în care a fost ales membru al Biroului Național al USR pe 29 iunie, el a menționat că s-a înscris în cursa pentru acest for pentru că este determinat să țină piept pesedismului. "Spun pesedism (și nu doar PSD) pentru că golănia e contagioasă în politică. Jocurile politice, câștigurile nemeritate, liderii autoproclamați au luat locul democrației. Nu se mai vorbește de reforme, de proiecte, de principii - totul este despre calcule electorale și mase de manevră", a adăugat Radu Mihaiu.
Sursa: Realitatea Din USR