Radu Miruță: Când omul de rând își numără banii până la salariu, băieții din PSD își numără zborurile private

Radu Miruță

Radu Miruță

Scris de Daniel Onescu Publicat: 8 sept. 2026, 17:12

Vicepremierul și ministrul Apărării, Radu Miruță (USR), lansează un atac dur la adresa PSD și a fostului premier Victor Ponta, după dezvăluirile privind zborul privat spre Mykonos în care s-au aflat politicieni, magistrați și oameni de afaceri.

Într-o postare publicată marți, Miruță contrastează discursul social al PSD cu deplasările cu avioane private atribuite unor actuali sau foști lideri ai partidului.

„Când omul de rând își numără banii până la salariu, băieții din PSD își numără zborurile private. Când pensionarilor li se vorbește despre sacrificii, ei își fac bagajele pentru Mykonos”, afirmă ministrul, care folosește apoi formula: „austeritate pentru fraieri, lux pentru șmecherii lor”.

Atacul vine după apariția informațiilor potrivit cărora 13 persoane au călătorit în luna iulie cu un avion privat de la București la Mykonos. Printre pasageri s-au numărat Victor Ponta, fostul ministru al Muncii Petre-Florin Manole, judecătorul CCR Cristian Deliorga, președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, precum și mai mulți foști miniștri și oameni de afaceri.

O parte importantă a mesajului îl vizează direct pe Victor Ponta, care, întrebat despre deplasare, a spus că nu își amintește zborul.

Miruță îl descrie ironic drept „un adevărat Google al greșelilor altora”, susținând că fostul premier este foarte vocal atunci când îi critică pe adversarii politici, dar devine mai puțin precis atunci când trebuie să ofere explicații despre propriile acțiuni.

„Este genul de deplasare despre care un fost prim-ministru ar trebui să poată spune foarte simplu: am fost sau n-am fost, cine a plătit, de ce am mers și în ce context”, afirmă vicepremierul.

Socialism de caviar

Ministrul Apărării extinde atacul și la alte nume asociate în spațiul public cu deplasări private, între care Sorin Grindeanu și Daniel Băluță, și califică situația drept „socialism de caviar: discursuri pentru săraci, privilegii pentru privilegiați”.

Miruță insistă însă că problema pe care o ridică nu este utilizarea în sine a unui avion privat, ci lipsa unor explicații publice atunci când în astfel de deplasări sunt implicate persoane care ocupă sau au ocupat funcții importante în stat.

El cere clarificări privind finanțarea zborului, scopul deplasării și eventualele interese private care s-ar fi intersectat cu funcțiile publice ale pasagerilor.

„Publicul are dreptul la transparență”, afirmă vicepremierul.

În paralel, scandalul zborului spre Mykonos a început să producă și consecințe instituționale. Inspecția Judiciară s-a autosesizat în cazul președintelui Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, iar în Senat au apărut solicitări pentru verificarea deplasării judecătorului CCR Cristian Deliorga.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Actualitate

Mai multe știri din Politica Interna - nationala