REVOCAREA ȘEFULUI AEP, SUPUSĂ VOTULUI ÎN PARLAMENT

REVOCAREA ȘEFULUI AEP, SUPUSĂ VOTULUI ÎN PARLAMENT
Lui Toni Greblă i se reproșează managementul defectuos
Cererea de revocare din funcţie a lui Toni Greblă din funcția de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente va fi dezbătută şi supusă votului, vineri, în Parlament.
La ora 9:00, comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc pentru a întocmi un raport, care va fi înaintat plenului.
Preşedintele comisiei juridice a Camerei Deputaților, Bogdan Ciucă, a declarat că Toni Greblă a fost invitat la şedinţă.
Șefului AEP i se reproşează managementul defectuos al instituţiei, notează Radio România Actualități.
În plus, prin declaraţiile şi acţiunile publice, Toni Greblă ar fi dat dovadă de o conduită incompatibilă cu funcţia, de natură să aducă atingere imaginii şi prestigiului Autorităţii, se precizează în solicitarea de demitere.
Recent, premierul Marcel Ciolacu spunea că nu consideră necesară destituirea șefului AEP. "Acest lucru îl decide Parlamentul", a subliniat el.
Șeful AEP spune că nu are ce să își reproșeze
La sfârșitul anului trecut, Toni Greblă spunea că nu se pune problema să demisioneze, în contextul în care alegerile prezidenţiale au fost - opina el - "organizate impecabil".
Mai multe organizaţii neguvernamentale au solicitat, în decembrie 2024, demisia lui Toni Greblă.
Printre cei care au semnat scrisoarea deschisă se numărau Expert Forum, Funky Citizens, ActiveWatch, Asociaţia Civica sau Centrul de Resurse Juridice.
Solicitarea vine după ce publicaţia "Adevărul" a prezentat imagini de la o petrecere privată, din decembrie 2022, la care Toni Greblă a participat alături de persoane apropiate AUR, "suspectate de simpatii legionare, incompatibile cu democraţia şi statul de drept", care "se regăsesc în anturajul candidatului Călin Georgescu", după cum menţionau semnatarii scrisorii.
De asemenea, aceştia acuzau că "soţia domnului Greblă distribuie materiale de propagandă electorală prin social media, pentru acelaşi Călin Georgescu".
Ulterior, Toni Greblă a declarat că la momentul respectiv nu știa cine va candida la alegerile prezidențiale, cu atât mai puțin de cine va fi susținut.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 17:30 - Guvernul a actualizat, pentru prima dată din 2007, chiriile pentru locuinţele de stat şi căminele pentru angajaţi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News











