Senatorul USR Anca Dragu i-a atras atenția ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea "Ora Guvernului", că a împrumutat România în 2023 la costuri foarte mari și că ne confruntăm cu "cel mai mare deficit bugetar după criza din 2008".
Senatorul USR Anca Dragu i-a atras atenția ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea "Ora Guvernului", că a împrumutat România în 2023 la costuri foarte mari și că ne confruntăm cu "cel mai mare deficit bugetar după criza din 2008".
"Ați reușit performanța, domnule ministru, în luna ianuarie 2023, să faceți cel mai mare deficit de după criza din 2008. Aveți un deficit bugetar de 4 miliarde de lei, aproape 0,25% din PIB, pentru că TVA și accizele s-au colectat foarte rău, ceea ce denotă probleme serioase la ANAF. 2022 l-ați închis în cifre cât de cât decente pentru ați amânat rambursările de TVA și ați băgat, practic, mâna în buzunarul firmelor. (...) Ați făcut împrumuturi în 2023 de peste o treime din necesarul pentru acest an la costuri foarte mari. (...) Deci, ați împrumutat România cu peste 50 de miliarde, la care se adaugă dobânzi de peste 35 de miliarde de lei. Și vom plăti aceste împrumuturi până la 30 de ani de acum încolo. Adică, vom plăti vreo 3-4 autostrăzi, cam atât costă această distracție", a afirmat Dragu.
Senatoarea USR, fost ministru al Finanțelor, susține că ministrul Câciu ar fi mers "cu împrumuturi atât de mari" în primele două luni ale anului "de frica certurilor politice dintre PNL și PSD".
"Singura explicație ar fi nu de frica Opoziției, ci de frica certurilor politice ce vor urma între PNL și PSD și știți bine că aceste presiuni, certuri politice duc la creșterea riscului de țară și la creșterea costului de finanțare. Probabil că ați făcut o evaluare și ați zis că în mai-iunie va fi mult mai rău decât acum și că situația economiei va fi mult mai rea, așa că trebuie să ne împrumutăm acum, chiar dacă împrumutăm mai scump decât Ungaria, mai scump decât țări care din punct de vedere politic și economic aparent stau mai rău decât noi", a adăugat Dragu.
Ea a explicat că dobânzile mari la care s-a împrumutat România denotă "lipsa de încredere în politicile Guvernului României".
"Spuneați că în toată lumea dobânzile au crescut. E adevărat, numai că, deși România are - să zicem - a opta cea mai mare rată a inflației din UE, are cea mai mare a doua rată a dobânzii. Asta înseamnă că cei care împrumută statul român nu au încredere în politicile actuale ale Guvernului României. Asta înseamnă că aveți un uriaș deficit de încredere care se reflectă în costuri mari, care se reflectă de fapt pe umerii noștri, ai plătitorilor de taxe și impozite", a mai spus Dragu.
Senatorul USR mai susține că ministrul Finanțelor arată "un dispreț total" față de întrebările adresate de senatorii Comisiei de buget-finanțe.
"Stimate domnule ministru, v-aș invita să acordați mai multă atenție calității acestor răspunsuri pentru că, de fapt, este respectul pe care dumneavoastră îl acordați românilor", a mai declarat Dragu.
Sursa: Realitatea Din USR