Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, a declarat, miercuri, că a fost elaborat un proiect de lege privind trasabilitatea digitală a acțiunilor de voluntariat a persoanelor care se implică în ajutorul refugiaților din Ucraina, potrivit Agerpres.
Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, a declarat, miercuri, că a fost elaborat un proiect de lege privind trasabilitatea digitală a acțiunilor de voluntariat a persoanelor care se implică în ajutorul refugiaților din Ucraina, potrivit Agerpres.
"O preocupare este trasabilitatea voluntariatului - în momentul de față aceasta ajunge să fie uneori pe hârtie - avem niște caiete studențești în puncte de vamă unde vin persoane și spun 'aș vrea să vin să ajut cu cazare', sau 'aș vrea să ajut cu transport' și își spun numele, prenumele, numărul de telefon. Există și o bază de date la nivel național organizată de Guvernul României, dar nu există mai mult de atât - o formulă prin care dacă niște cetățeni români își oferă ajutorul în slujba unor refugiați (...), nu există o trasabilitate 'cine anume a luat pe cine, împreună cu minorii, până într-o altă localitate', avem o problemă de posibile abuzuri, de posibile accidente (...), și atunci avem un proiect de lege pe ce înseamnă trasabilitatea digitală a acestui lucru", a spus Ștefan Pălărie, într-o intervenție la evenimentul online "Școala în vreme de război".
El a adăugat că se se poate colabora, din nou, cu societatea civilă, pentru a crea o aplicație de tipul "Call for Romania", care să vină să ofere posibilitatea înregistrării ca voluntar, pentru a ajuta cu cazare, cu transport, de partea cealaltă să fie înregistrați refugiații și atunci să poată exista o evidență pentru a ști cu precizie în ce zi, ce persoană a avut nevoie de ajutor, din ce loc până la ce destinație a avut loc transportul, iar în cazul unei necesități să poată fi reconstituită situația.
Evenimentul "Școala în vreme de război - ce putem face noi?" a fost organizat de "Monitorul educației", proiect derulat de Societatea Academică din România.
"Noi, la Societatea Academică din România, mizăm pe valorile umaniste și credem că prin dialog putem găsi soluții pentru a îi ajuta pe copiii refugiați să nu abandoneze școala. Ne dorim ca atât cetățenii, cât și autoritățile de la nivel național și local, să facă front comun pentru integrarea refugiaților în sistemul nostru de învățământ, fie și pe o perioadă determinată. În ceea ce privește elevul român, credem că această criză umanitară trebuie să ne determine să le vorbim copiilor despre importanța libertății, egalității în fața legii și a luptei pentru democrație", se arată într-un comunicat al SAR.
Sursa: Realitatea Din USR