Vicepreședintele USR Ionuț Moșteanu îi cere liderului PSD Marcel Ciolacu să vorbească cu liderii social-democrați din Suedia și să le ceară să nu se mai opună aderării României la Schengen, potrivit News.ro.
Vicepreședintele USR Ionuț Moșteanu îi cere liderului PSD Marcel Ciolacu să vorbească cu liderii social-democrați din Suedia și să le ceară să nu se mai opună aderării României la Schengen, potrivit News.ro.
„Domnul Marcel Ciolacu fie nu a înțeles ce i-a spus Stefan Löfven, liderul social-democraților din Suedia, fie a mințit cu intenție în România. Partenerii PSD din Suedia ne-au anunțat că se opun aderării României la Spațiul Schengen. PSD a făcut de rușine România în ultimii ani la nivel european. Inclusiv PES, familia lor europeană, anunța în 2019 că ia în calcul înghețarea relațiilor cu PSD din cauza atacurilor împotriva statului de drept. Am pierdut ani valoroși din cauza guvernelor PSD. Trebuie spus clar: astăzi nu suntem în Schengen din cauza PSD”, a scris Ionuț Moșteanu, luni pe Facebook.
El a adăugat ca „măcar acum, în ultimul moment, PSD ar trebui să facă mai mult pentru România”.
„Declarațiile populiste ale lui Marcel Ciolacu nu țin locul diplomației. PSD, vorbiți cu liderii social-democrați din Suedia și cereți-le să nu se mai opună aderării României la Schengen. Românii nu mai trebuie să aștepte cu orele la cozile pe aeroporturi și la granițe”, a conchis Moșteanu.
Sursa: Realitatea Din USR