Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de prim for sesizat, inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice”. Au fost 295 de voturi „pentru” și o abținere. Senatul este for decizional pe această propunere, informează news.ro.
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de prim for sesizat, inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice”. Au fost 295 de voturi „pentru” și o abținere. Senatul este for decizional pe această propunere, informează news.ro.
La dezbaterile din plenul de marți al Camerei Deputaților, Liderul USR Dan Barna a declarat că „niciunul dintre votanții oricărui partid reprezentant în Parlament nu a spus că vrea să premieze hoția”, iar datoria aleșilor e să facă instituțiile funcționale.
Liderul deputaților PNL Florin Roman a precizat că liberalii susțin inițiativa, însă e cale lungă până când aceasta va fi adoptată decizional de Senat și apoi va fi organizat un referendum. El a precizat că „Singurul lucru care s-a schimbat e că azi Marcel Ciolacu scapă de un cartof fierbinte pe care îl transmite senatorilor”.
De asemenea, liderul deputaților PSD Alfred Simonis a spus că social-democrații vor susține inițiativa și ulterior referendumul și ar trebui să fie lăsate deoparte orgoliile între partide și reproșurile, atunci când vine vorba de o astfel de propunere cetățenească.
Inițiativa „Fără penali în funcții publice” prevede introducerea unui alineat în Constituție la articolul 37 care spune că: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.
Urmează dezbaterea și votul în Senat, iar apoi va fi organizat referendumul pentru modificarea Constituției la o dată ce va fi stabilită ulterior.