Deputatul Marius Bodea va candida din partea USR pentru şefia Consiliului Judeţean Iaşi.

 

Bodea a fost liderul PNL Iași, partid din care şi-a dat demisia în momentul în care primarul Mihai Chirica a fost primit în partid. El va candida cel mai probabil împotriva fostului său coleg Costel Alexe şi a lui Maricel Popa, actual preşedinte al instituţiei.

Cossete Chichirău va candida din partea USR la primăria municipiului Iaşi.

„În ultimele 6 luni ne-am aflat la masa negocierilor cu colegii din Alianţă. Ne-am aşezat la discuţii având un singur obiectiv: să oferim ieşenilor posibilitatea de a alege dintre cei mai buni candidaţi. Azi, o primă etapă a negocierilor s-a încheiat şi venim către voi cu un prim rezultat. Negocierea politică este un proces lung şi deseori provocator. În contextul politic actual, unitatea noastră este cea mai importantă. Sondajele demonstrează că doar împreună, ca Alianţă, avem capacitatea să câştigăm alegerile locale. Vom avea o campanie articulată, aşa cum o aşteaptă alegătorii noştri, prin care îi vom convinge şi pe cei nehotărâţi să aleagă candidaţii Alianţei si programele politice realizate pentru progresul şi bunăstarea comunităţii”, a anunţat USR.

Sursa: Realitatea de Iasi