Liderul de grup al deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a intrat, luni, în ședința PSD și le-a cerut social-democraților să vină la ședința de plen.
„E 4.30. Ședința de plen trebuia să înceapă la ora 4. De jumătate de oră stăm să se hotărască pe niște amendamente pe care ei le vor trecute pe repede-înainte. Mi se pare inacceptabil acest lucru. Noi ne ducem înapoi la plen. Cer PSD și PNL vă vină să discutăm și să dezbatem în plen, nu în spatele ușilor închise”, a spus Ionuț Moșteanu după ce a părăsit sala grupului PSD.
El a precizat că în sala grupului parlamentar PSD se afla și ministrul Justiției.
Potrivit unor surse liberale, PNL susține ca pragul pentru abuzul în serviciu să fie de două salarii medii brute, nu 9.000 de lei, cum a propus ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
Sursa: Realitatea Din USR