Candidata Alianței USR PLUS la Primăria Sectorului 3, Ana Ciceală, a declarat că a depus o plângere penală împotriva primarului în funcție Robert Negoiţă şi a Primăriei în legătură cu staţia de sortare din zona Căţelu.

„Din cauza acestui abuz, câteva mii de oameni suferă în prezent. Cei din Căţelu au de-a face cu poluarea, cu mirosuri pestilenţiale, cu zgomot şi cu foarte multă toxicitate la toate nivelurile. Am depus această plângere după ce am epuizat toate celelalte căi legale prin care am încercat să sesizez situaţia. Am făcut sesizări la Garda de Mediu şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului în ultimele luni şi răspunsuri de la aceste instituţii au venit sub forma unor dispoziţii prin care s-a dispus să fie suspendate lucrările la acea staţie de sortare fără avize. Cu toate acestea, primăria condusă de Robert Negoiţă persistă în nelegalitatea din acea zonă“, a declarat Ana Ciceală.

Articolul precedentZi lungă în Parlament: Astăzi se decide cum vor intra în izolare și carantină românii
Articolul următorBarna desființează guvernul Orban: Este clar că au pierdut controlul pandemiei