Senatoarea USR Ramona Dinu a fost singura care a votat marţi în Comisia de buget-finanţe a Senatului împotriva propunerii legislative a deputatului PNL Florin Roman care acordă noi privilegii şi o super-imunitate conducerii ASF. La dezbateri, Ramona Dinu a depus încă o dată toate cele 15 amendamente pe care USR, prin Claudiu Năsui, le-a propus la Camera Deputaţilor, amendamente care ar fi eliminat imunităţile şi privilegiile, însă acestea au fost respinse, informează news.ro.

Propunerea legislativă de modificare a OUG 93/2012 creează imunităţi nejustificate pentru conducerea ASF, cu efecte catastrofale pentru piaţa asigurărilor, a pensiilor private şi a instrumentelor financiare, prejudiciind iremediabil interesele consumatorilor de servicii financiare din România, arată un comunicat de presă al USR.
 
Exonerarea de răspundere a conducerii ASF – prevăzută de art. I, punctul 2, din Proiectul de Lege este fără precedent în legislaţia din România şi prezintă multiple probleme legale, constituţionale, economice, iar legătura pe care iniţiatorul proiectului o face cu situaţia funcţionarilor BNR nu se susţine. ASF are atribuţii de control şi supraveghere asupra pieţei serviciilor financiare similare Consiliului Concurenţei, Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală, ANPC etc.
 
„Este inimaginabil ca o asemenea propunere să vină din partea unui deputat liberal şi până acum PNL să nu dezavueze această enormitate juridică şi economică. Nu e nimic liberal în a asigura super-imunitate penală pentru conducerea unei agenţii care controlează activitatea pe o piaţă vastă în cadrul căreia doar activele fondurilor de pensii private Pilonul II valorează cca. 70 miliarde de lei şi care ar trebui să aibă grijă de felul în care sunt administrate aceste fonduri de pensii private ale românilor sau felul în care asigurătorii prezenţi în piaţă respectă drepturile clienţilor lor. Cum poţi exonera de răspundere pe cineva care trebuie să aibă grijă de fondurile de pensii când ştii foarte bine cum au încercat Dragnea şi Teodorovici să naţionalizeze Pilonul II de pensii iar ASF s-a făcut preş în faţa lor? Crede cineva că beneficiind de o asemenea super-imunitate, nu ar pune un funcţionar ASF, numit politic,  comanda venită de la partid mai presus decât interesul românilor de rând? Senatorii USR vor vota împotriva propunerii şi, dacă ea este adoptată de camera decizională, o vom ataca la Curtea Constituţională”, a afirmat Ramona Dinu, conform sursei citate.
 
În opinia USR, asemenea prevederi ar duce la blocarea efectivă a posibilităţii tragerii la răspundere a persoanelor responsabile şi, totodată, la abuzuri şi pasivitate în exercitarea atribuţiilor care le revin funcţionarilor ASF.
 
USR consideră că propunerea se aseamănă surprinzător cu cele venite din partea PSD, de suboronare a autorităţilor de reglementare independente sau de control, precum Curtea de Conturi, ANCOM sau Consiliul Concurenţei, conchide sursa menţionată.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentConsiliu de experți, convocat de primarul ales al Timișoarei pentru lupta împotriva coronavirusului
Articolul următorSpovedania lui Rizea: DOCUMENTUL care arată de ce s-a retras Crin Antonescu din politică