Referendumul pentru demiterea primarului din comuna Dumbrăviţa, liberalul Zachiu Popa, va avea loc pe 19 iunie, a anunţat USR Dumbrăviţa, iniţiator al consultării populare.

“Este oficial: #referendumul #local pentru demiterea primarului Popa Zachiu va avea loc pe data de 19 iunie! Va fi o premieră, acesta fiind primul referendum de acest gen din România. Comuna noastră devine, astfel, un exemplu naţional! Cetăţenii comunei şi-au exercitat dreptul legal, democratic, de a declanşa organizarea unui referendum local. Iar pe 19 iunie îşi vor exercita dreptul de a demite un primar de care nu mai sunt mulţumiţi şi care nu le mai reprezintă interesele”, a transmis USR Dumbrăviţa.

Conform sursei citate, urmează ca administraţia locală să facă anunţul oficial şi să înceapă informarea cetăţenilor pe toate canalele de comunicare.

“De prea mult timp, comuna Dumbraviţa este lăsată la voia întâmplării. Nu avem drumuri, nu avem canalizare, serviciile publice sunt aproape inexistente, nu avem creşă, nu avem un parc sau locuri de joacă decente, condiţiile din grădiniţe şi şcoli sunt deplorabile. Actualul primar, aflat de 16 ani în vârful administraţiei locale, la al cincilea mandat, a arătat deja de ce este în stare şi cât de mult îi pasă de comună. (…) Avem modele de succes pe care le putem prelua, comune administrate cu competenţă”, au susţinut consilierii USR Dumbrăviţa.

USR Dumbrăviţa a depus, anul trecut, în noiembrie, la Prefectura Braşov, 1.100 de semnături pentru organizarea unui referendum privind demiterea din funcţie a primarului liberal Popa Zachiu. Ulterior, în februarie, reprezentanţii acestui partid au anunţat că au depus o plângere la DNA împotriva edilului şi a secretarului comunei, Costel Micu, cei doi fiind reclamaţi pentru blocarea organizării referendumului. La rândul său, primarul a cerut instanţei de contencios administrativ suspendarea ordinului de prefect privind constituirea comisiei de organizare a referendumului.

În 24 mai, Tribunalul Braşov a respins suspendarea ordinului de prefect prin care se organizează referendumul, soluţia fiind definitivă. 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentLiderul USR, Cătălin Drulă: ”Klaus Iohannis şi coaliţia sa vor să pună România pe acelaşi palier cu Belarus. O republică a securiştilor!”
Articolul următorClaudiu Năsui: Pensia specială medie a crescut de peste 3 ori mai mult decât pensia medie a românilor obişnuiţi, în timpul pandemiei