USR Prahova cere demisia ministrului Justiției Cătălin Predoiu – care deschide lista Camerei Deputaților în județ, din partea PNL – invocând mai multe motive, cum ar fi că este coleg de listă cu Mircea Roșca, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență.

USR Prahova susține că ”integritatea unui ministru al Justiției trebuie să fie dincolo de orice îndoială”, iar Predoiu ”a devenit recent subiectul unor postări în social media ale lui Florin Secureanu”, fost manager al Spitalului Malaxa, arestat și trimis în judecată de DNA în două dosare de corupție pentru abuz în serviciu, luare de mită și delapidare (fotografiile care circulă în mediul online sunt făcute în campania din 2016 – n.red.), informează g4media.ro.

Cei de la USR Prahova spun despre Cătălin Predoiu că este ”compromis” prin asocierea ”cu persoane cu vocație penală” și cu politicieni care au sprijinit ”asaltul PSD-ALDE împotriva luptei anticorupției, independenței Justiției și statului de drept”.

USR Prahova îi reproșează ministrului Justiției și că nu a făcut ”nici cel mai mic efort pentru a repara, măcar parțial, dezastrul lăsat în urmă de PSD-ALDE în Justiție”. Predoiu ar fi ignorat desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, refacerea legilor Justiției și nu ar fi sprijinit relansarea luptei anticorupție.

Cine este Mircea Roșca, coleg de liste cu Cătălin Predoiu la Camera Deputaților, în Prahova

DNA Ploiești l-a trimis în judecată, în februarie 2015, pe deputatul Mircea Roșca, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență dintre care una în formă continuată, precum și pentru instigare la săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unor foloase necuvenite.

În comunicatul procurorilor se arată că, în anul 2011, Roșca, în calitate de vicepreședinte al PNL Prahova, ar fi pretins unui patron de societate suma de 20.000 de euro pentru a interveni la șeful PNL Azuga, Gabriel Stelian Popescu, și asupra membrilor Consiliului Local și a altor factori decizionali din Primăria Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localității, de către patronul firmei.

În februarie 2018, Roșca a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare, însă un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a stabilit, în octombrie 2019, ca procesul lui Roșca să fie rejudecat de la zero.

Cine e Cătălin Beciu, asociat cu ministrul Predoiu 

USR Prahova îi reproșează lui Predoiu și că e asociat în firma Qiize.com SRL cu Cătălin Beciu, fost vicepreședinte ALDE, actual candidat pentru Senat din partea PRO România, tot în Prahova.

Potrivit USR Prahova, Cătălin Beciu a declarat despre sutele de mii de oameni care manifestau pentru apărarea luptei anticorupție și independenței Justiției că sunt “animale”, “cretini” și “naziști”. Vezi aici detalii.

Sursa: g4media.ro

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentAEP: Legislaţia în vigoare nu permite organizarea unui referendum local la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor
Articolul următorVlad Voiculescu: ”Câţi ani va trebui să mai îndure Craiova şi ţara asta această cumetrie transpartinica greţoasă?”