Uniunea Salvaţi România (USR) informează, sâmbătă, că în contextul sesizărilor repetate potrivit cărora un număr important de staţii oficiale de măsurare a calităţii aerului nu funcţionează, deputatul USR Diana Buzoianu, vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu, a redepus cerere pentru ca reprezentanţii Ministerului Mediului şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) să vină la Parlament pentru explicaţii.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de către USR, o solicitare similară a fost depusă şi în sesiunea trecută, dar a fost ignorată de majoritatea PSD-PNL.
“De luni de zile, reprezentanţii autorităţilor publice fug de dezbaterea în Parlament. Nu putem să ascundem datele cu privire la aerul pe care noi toţi îl respirăm. Nu putem să ne prefacem că nu există o problemă doar pentru că nu mai colectăm date. Problema există în continuare, românii mor prematur din cauza poluării aerului. Contractele de mentenanţă a staţiilor de măsurare a calităţii aerului nu mai există. Autorităţile spun că nu au bani să mai cumpere filtre pentru aceste staţii. E o situaţie aberantă, cunoscută de luni bune, pentru care autorităţile trebuie să răspundă, inclusiv în Parlament”, a declarat deputatul Diana Buzoianu, citată în comunicatul menţionat.
Probleme cu staţiile oficiale de măsurare a calităţii aerului au fost sesizate în multe oraşe din ţară, inclusiv Bucureşti, Oradea, Iaşi şi Craiova. Prin urmare, staţiile nu au colectat date perioade foarte mari de timp, afirmă sursa citată.
“Aceasta în contextul în care România este în proces de infringement la nivelul mai multor oraşe din ţară din cauza poluării aerului şi ştim, deja, că anual 28.000 de români mor prematur din cauza poluării aerului. Aşadar, ne confruntăm cu o problemă sistemică care trebuie rezolvată fără întârziere. De aceea, cu atât mai importantă este colectarea de date obiective pe care să putem baza măsuri concrete de remediere a situaţiei dezastruoase. Tot prin aceste date obiective putem monitoriza, în timp, dacă măsurile implementate produc efecte sau nu”, se mai spune în comunicatul USR.
Sursa: Realitatea Din USR