La mai bine de o lună de la suspendarea cursurilor în școli, ministrul Educației s-a decis să reglementeze desfășurarea procesului de învățare online.
Monica Anisie a emis un ordin de ministru (nr. 4135/2020), prin care părinții sunt obligați să asigure copiilor calculator, tabletă sau smartphone, plus conexiunea la internet necesară, iar copiii sunt obligați să participe la cursurile online.
În contrapartidă, Ministerul, adică statul, va elabora planuri, va face funcțional un portal și, cel mai important, va realiza și publica, semestrial, statistici cu câți elevi dispun de aparatura necesară conectată la internet.
Așadar, ordinul crează obligații pentru părinți și copii, dar nu oferă și soluții pentru rezolvarea numeroaselor probleme existente.
Un studiu al Institutului de Științe ale Educației arată că 65% dintre elevii României nu un computer, o tabletă sau un telefon smart, iar 64% au acces limitat la internet. În ceea ce privește profesorii, 56% dintre aceștia semnalează faptul că nu dețin computere suficient de performante.
Ca de multe alte ori, din păcate, statul se grăbește, prin instituțiile sale, să traseze mai întâi obligații cetățenilor, urmând ca o analiză a situației să fie făcută ulterior.
USR îi solicită ministrului Anisie și Guvernului PNL să-și asume digitalizarea reală a sistemului de Educație și să vină cu propuneri concrete, adaptate realității din România. Haideți nu doar să ne imaginăm Școala online, ci să o facem să și funcționeze!