USR anunţă că magistraţii Curţii de Apel Oradea au respins calea extraordinară de atac iniţiată de societatea Deva Gold şi de Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş, în legătură cu anularea planului de urbanism zonal al comunei Certeju de Sus, judeţul Hunedoara, în baza căruia s-a avizat şi autorizat proiectul minier de exploatare a aurului cu cianuri din localitate, potrivit Agerpres.
“Magistraţii Curţii de Apel Oradea au respins calea extraordinară de atac iniţiată de societatea Deva Gold şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş, legată de anularea planului de urbanism zonal (PUZ), adoptat în 2010 pentru comuna Certeju de Sus (jud. Hunedoara), în baza căruia s-a avizat şi autorizat proiectul minier de exploatare a aurului cu cianuri din localitate. Decizia echivalează cu blocarea proiectul minier distructiv din localitate. Decizia justiţiei confirmă concluziile Comisiei parlamentare de anchetă a proiectului minier de la Certej, al cărei iniţiator şi raportor a fost, în perioada mai 2017 – iunie 2018, senatorul USR Mihai Goţiu”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de USR.
Conform sursei citate, ancheta parlamentară iniţiată de senatorul USR Mihai Goţiu a scos în evidenţă complicitatea autorităţilor – “Primăria Certeju de Sus, Consiliul Judeţean Hunedoara, Poliţia locală, APM Hunedoara etc.” – cu interesele private ale companiei Deva Gold, în detrimentul intereselor reale ale localnicilor şi a normelor de protecţie a mediului.
“E o veste extraordinară. În timpul vizitelor pe care le-am făcut pe teren, al audierilor din Comisia pentru Cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senat, precum şi al cercetării documentelor aferente, am scos în evidenţă numeroase ilegalităţi legate de acest proiect: privitoare la transferul proprietăţilor, avizarea şi aprobarea defrişărilor, fragmentarea proiectului pentru a evita evaluările cumulate de mediu, eliberarea unor acte de construcţie şi de mediu şi constituirea garanţiilor”, a declarat senatorul Mihai Goţiu, membru în Comisia pentru Ape şi Păduri din Senat.
Potrivit comunicatului, Curtea de Apel Cluj a anulat, anul trecut, planul urbanistic din Certeju de Sus, adoptat în 2010, în baza căruia a fost avizat şi autorizat proiectul minier al Deva Gold. În luna aprilie 2020, Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare depusă de Deva Gold, iar pe 17 iulie, Curtea de Apel Oradea a respins şi ultima cale de atac extraordinar – revizuirea.