Buletine preștampilate, astfel încât să fie anulate voturile anti-PSD-PNL, și voturi „pierdute” pe drum sunt două dintre metodele prin care Partidul unic condus de Ciolacu și Ciucă a urmărit deturnarea rezultatelor alegerilor din 9 iunie.

Alegerile comasate din 9 iunie, organizate dezastruos de PSD și PNL prin intermediul lui Toni Greblă, omul pus de PSD în fruntea Autorității Electorale Permanente (AEP), au adus un record de voturi nule. Pe ultimele date provizorii ale Biroului Electoral Central, avem în total aproape 1,5 milioane de voturi nule (europarlamentare – 488.487 voturi nule, primari – 258.127 voturi nule, consilii locale – 309.671 voturi nule, consilii județene – 219.000 voturi nule și președinți de CJ-uri – 200.407 voturi nule). Cifra totală va fi cu siguranță și mai mare, în condițiile în care BEC pare să fi centralizat doar jumătate din procesele verbale pentru CJ-uri și șefii de CJ-uri.

Dacă ne uităm doar la europarlamentare, față de scrutinul din 2019, duminică am avut cu 214.072 mai multe voturi nule, adică o creștere cu 78%.

Una dintre explicații pentru numărul extrem de mare de buletine de vot anulate o reprezintă buletinele preștampilate pe PSD-PNL, situație asupra căreia Alianța Dreapta Unită a avertizat încă din timpul procesului electoral.

„Știți ce efect a avut preștampilarea unor buletine de vot? Dacă alegătorul primea un buletin de vot preștampilat și, fără să observe asta, vota cum dorea, acel buletin de vot devenea nul la numărarea voturilor pentru că erau două ștampile pe doi competitori electorali diferiți. Practic, prin preștampilarea buletinelor s-au asigurat că va fi anulat orice vot acordat altui competitor electoral. Iar cazurile de preștampilare nu au fost deloc puține, Alianța Dreapta Unită a sesizat astfel de situații în numeroase secții de vot, inclusiv în Sectorul 2 din București, în Timiș, Alba și Constanța”, declară Cristian Seidler, deputat USR și coordonatorul tehnic al campaniei USR pentru alegerile din 2024.

O altă metodă folosită de PSD și PNL pentru fraudarea alegerilor din 9 iunie o reprezintă voturile „pierdute”.

„Ce înseamnă voturi pierdute? Să zicem că s-au prezentat la vot 100 de cetățeni dintre care 95 au vot valabil exprimat, iar 4 și-au anulat votul. Rămâne un vot, care nu se găsește niciunde, pare că l-a păpat pisica. Față de alegerile europarlamentare din 2019, avem, pe cifrele BEC, un număr aproape dublu de voturi „pierdute”. Conform rezultatelor parțiale comunicate de BEC, aproape 15.000 de alegători s-au prezentat la vot la europarlamentare, dar voturile lor nu au fost găsite nici în urnă, la voturi exprimate, nici la voturi nule. În aceeași situație s-au găsit acum 5 ani, circa 8.200 de votanți. Voturile au dispărut precum șosetele în mașina de spălat”, precizează Cristian Seidler.

PSD și PNL trebuie să accepte renumărarea voturilor în secțiile în care au fost semnalate numeroase nereguli, iar Toni Greblă, executant fidel al ordinelor de partid și direct responsabil pentru organizarea dezastruoasă a alegerilor, trebuie să plece urgent de la conducerea Autorității Electorale Permanente. Prin demisie sau prin demitere.

„Tindem să credem că Partidul stat comasat asta își dorește: oamenii să nu mai aibă încredere în alegeri, să vină în număr cât mai mic la vot, să se prezinte eventual doar ai lor, angajați pe pile, cunoștințe și relații și să voteze doar aceia. Altfel, toate semnele de întrebare privind alegerile de duminică trebuie, până la ultimul, clarificate. În lipsa unor răspunsuri, în lipsa corectării cifrelor și a renumărării, precum și a tragerii la răspundere a celor responsabili, înseamnă că PSD și PNL aprobă, la nivel politic, un simulacru de democrație”, afirmă deputatul USR.

Fiecare vot contează și este inadmisibil ca, după toate neregulile înregistrate la alegerile din 9 iunie, actuala conducere a AEP să se ocupe și de alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentDocument exploziv: Florian Coldea, consilierul premierului Albaniei. Edi Rama, implicat într-o rețea de droguri și trafic de persoane. Anca Alexandrescu: Lucrurile merg și către o zonă de MAFIE
Articolul următorElena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR