Parlamentarii USR PLUS au depus o iniţiativă legislativă care prevede alegerea directorilor interimari de către consiliul de administraţíe în situaţia vacantării funcţiilor în unităţile de învăţământ preuniversitar. Proiectul de lege se înscrie în linia programului de guvernare privind sporirea autonomiei şi depolitizarea şcolilor, prin creşterea puterii de decizie a consiliului de administraţie în procesul de selecţie al managementului. Propunerea legislativă oferă posibilitatea cât mai multor cadre didactice de a candida la funcţia interimară prin eliminarea cerinţei apartenenţei la Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional, informează News.ro.

În plus, asigură stabilitatea necesară actului de management prin posibilitatea revocării, pe parcursul anului de interimat, de către consiliul de administraţie sau consiliul profesoral al şcolii, arată un comunicat de presă al USR PLUS.
 
„Ne dorim ca toate funcţiile de conducere din sistemul de învăţământ preuniversitar să fie ocupate prin concurs, la care să participe cât mai multe cadre didactice. Îmi doresc concursuri transparente prin care funcţiile de director de şcoală să fie ocupate de cadre didactice competente şi profesioniste. Descentralizarea, autonomia unităţilor şcolare împreună cu profesionalizarea managementului şcolar reprezintă obiectivul mandatului meu de parlamentar. Voi iniţia propuneri legislative şi voi urmări implementarea acestora pentru a mă asigura că la finalul mandatului obiectivul meu este îndeplinit’”, a afirmat senatorul USR PLUS Ştefan Pălărie, preşedintele comisiei pentru muncă şi membru al comisiei de învăţământ.
 
„Nu ne mai putem permite ca 10.000 de funcţii să fie ocupate netransparent prin decizia inspectoratelor şcolare, prin decizii politice. Nu mai vrem să existe suspiciuni cu privire la desfăşurarea concursurilor, sau decizii discreţionare cu privire la persoanele implicate. Nu mai dorim să existe această incapacitate de a lua cele mai bune decizii în interesul elevului”, a adăugat Pălărie.
 
Mandatele directorilor numiţi pe baza concursului naţional din 2016 au ajuns la termen încă din ianuarie 2021.
 
În acel moment au fost înlocuite, prin decizia inspectoratelor şcolare, aproximativ 800 de persoane care obţinuseră funcţia prin concurs naţional cu alte cadre didactice de la alte unităţi şcolare sau chiar de pe raza altor unităţi administrativ-teritoriale.
 
Potrivit sursei citate, cifrele arată că detaşarea în interesul învăţământului a devenit un instrument discreţionar la îndemâna inspectorului şcolar general prin care funcţiile vacante de director pot ajunge să fie ocupate de alte persoane decât cele care ar fi fost îndreptăţite din punct de vedere moral să le ocupe până la organizarea de noi concursuri. 
 
La rândul ei, senatoarea USR PLUS Silivia Dinică, una dintre co-semnatarii proiectului a precizat că această propunere de lege este un pas important spre implicarea comunităţii în viaţa şcolii.
 
„Prin acest proiect facem un pas important spre implicarea comunităţii în viaţa şcolii. Consiliul de administraţie reuneşte elevii, părinţii, profesorii, autorităţile locale şi este o punte către toţi actorii importanţi din comunitate. Atingem un punct major din programul de guvernare atunci când creştem puterea de decizie a consiliului de administraţie: implicarea acestuia în procesul de selecţie a managementului unităţii de învăţământ se va reflecta direct în calitatea vieţii şcolare a copiilor noştri. Este un semnal că schimbarea trebuie să aibă în centru elevii”, a explicat Dinică.
 
Anul acesta vor fi organizate concursuri naţionale pentru ocuparea funcţiilor de director din toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. La finalul lunii august vor expira toate mandatele directorilor, dar şi detaşările în interesul învăţământului.
 
Potrivit documentului de presă al USR PLUS, aproximativ 10.000 de directori vor fi numiţi din pixul inspectorilor şcolari. Având în vedere că până la momentul expirării interimatelor nu vor fi finalizate concursurile naţionale, ne dorim să dăm posibilitatea şcolilor de a-şi desemna directorii interimari, prin decizia directă a Consiliului de Administraţie.
 
„E necesar să discutăm ce se va întâmpla cu conducerea unităţilor de învăţământ până când se va finaliza concursul organizat de către Ministerul Educaţiei. Este primul concurs după mai bine de 5 ani şi e crucial ca acesta să se desfăşoare cât mai corect, Ministerul fiind responsabil să asigure acest lucru. Interimatele trebuie să fie întotdeauna o variantă temporară, de ultim resort, însă ştim că pe alocuri se va ajunge la această situaţie şi trebuie sa ne asigurăm că directorii interimari sunt cei mai competenti oameni pentru şcoala respectivă, validaţi de către Consiliul de Administraţie. În calitate de parlamentar, mă preocupă în mod deosebit să monitorizez integritatea, transparenţa şi meritocraţia în sistemul de învăţământ. Aşadar, voi urmări îndeaproape anul acesta atât concursurile pentru directori cât şi eventualele numiri interimare”, a afirmat senatorul USR PLUS Irineu Darău, unul dintre co-semnatarii propunerii legislative.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentGuvernul anulează Măsura 3 pentru IMM-uri și mută banii la Măsura 2
Articolul următorBăsescu și Macovei, părinții statului paralel. Dezvăluiri EXPLOZIVE ale fostului ministru de interne Doru-Viorel Ursu