USR PLUS apreciază că Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie “trebuie desfiinţată cât mai curând posibil”, menţionând că aceasta a finalizat doar două rechizitorii şi a trimis în judecată trei inculpaţi, iar de la înfiinţare până în prezent salariile brute au reprezentat peste 12,2 milioane lei.
“Bilanţul celui de-al treilea an de activitate a Secţiei speciale nu face decât să confirme ceea ce şi organismele internaţionale, şi societatea civilă, şi noi tot spunem de la înfiinţare încoace: nu se justifică existenţa acestei structuri şi ea trebuie desfiinţată cât mai curând posibil. În 2020, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a finalizat doar două rechizitorii şi a trimis în judecată trei inculpaţi. Da, aţi citit bine, două dosare şi trei inculpaţi! Explicaţia potrivit căreia activitatea SIIJ a fost redusă de restricţiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 ar fi credibilă dacă nu am şti că activitatea Secţiei speciale s-a rezumat şi în 2019, an fără pandemie, tot la două cauze soluţionate cu trimiterea în judecată a trei inculpaţi”, se arată într-o postare pe Facebook a Alianţei USR PLUS.
Potrivit aceleiaşi surse, una dintre “reuşitele” Secţiei se referă la judecătorul condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus sub influenţa alcoolului, judecător pe care CSM l-a menţinut apoi în funcţie la Curtea de Apel Bucureşti. USR PLUS îşi exprimă încrederea că SIIJ “va fi desfiinţată cât mai rapid” şi că plenul CSM, care discută joi proiectul de lege trimis de ministrul Justiţiei, Stelian Ion, va aviza favorabil actul normativ.
“Cât a costat SIIJ de la înfiinţare până în prezent? Peste 12,2 milioane lei s-au dus pe salarii brute, încă 1,76 milioane lei s-au dus pe cheltuielile cu diurne şi transport, încă 1,1 milioane lei s-au dus pe decontarea chiriilor procurorilor şi poliţiştilor din cadrul SIIJ, plus ce s-a plătit drept chirie pentru sediul din centrul Bucureştiului. La toate aceste costuri se adaugă cele incalculabile produse Justiţiei şi, nu în ultimul rând, imaginii României în plan extern. Suntem optimişti că această structură înfiinţată la ordinul lui Liviu Dragnea va fi desfiinţată cât mai rapid şi că plenul CSM, care discută mâine proiectul de lege trimis de ministrul Justiţiei, Stelian Ion, va aviza favorabil actul normativ”, menţionează sursa citată.
În urmă cu doar o zi, un procuror SIIJ a cerut renunărarea voturilor de la alegerile locale din Sectorul 1, acolo unde, imediat după scrutin, au fost acuzații de fraudare.
Sursa: Realitatea Din USR